A fost cutremur de 7,4 grade

De: Cancan
Publicat: 16/06/2019 | 05:33

Un cutremur masiv a avut loc în această dimineață! Seismul a avut magnitudinea de 7.4 grade!

Cutremurul a lovit insulele Kermadec din Oceanul Pacific, declanșând un avertisment de tsunami.

Ministerul Apărării Civile și Gestionarea Situațiilor de Urgență din Noua Zeelandă a emis o avertizare, spunându-le locuitorilor să aștepte curenți neobișnuit de puternici, periculoși și valuri imprevizibile în apropierea țărmului.

Cutremurul a avut loc la ora 9:00 (AEST) în apropiere de regiunea Insulelor Kermadec – aproximativ la jumătatea distanței dintre Auckland și Tonga.

Investigațiile preliminare sugerează că Noua Zeelandă poate evita tsunami-ul, dar locuitorii sunt îndemnați să aibă grijă în apropierea zonei de coastă.