A fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru răspândirea Covid-19! Ce a făcut bărbatul

Publicat: 07/09/2021 | 17:32

Un bărbat din Vietnam, în vârstă de 28 de ani a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a încălcat regulile de carantină din ţara lui şi a transmis COVID-19 mai multor persoane.

Van Tri a fost găsit vinovat pentru “răspândirea unor boli infecţioase periculoase la alte persoane”. Acesta a fost acuzat că nu a respectat carantina obligatorie de 21 de zile la domiciliu după ce a ajuns în Ca Mau, o regiune relativ scutită de epidemia de coronavirus în acea perioadă. (CITEȘTE ȘI: RESTRICŢII COVID ÎN ROMÂNIA! SE ÎNTÂMPLĂ ÎN BUCUREŞTI, DE PE 13 SEPTEMBRIE)

Se pare că bărbatul s-a deplasat în luna iulie în provincia lui natală, Ca Mau, venind din oraşul Ho Şi Min, în perioada de vârf a pandemiei. Acesta nu a respectat perioada de carantină, iar ulterior a fost testat pozitiv cu COVID-19, în data de 7 iulie.

Așadar, bărbatul a răspândit virusul și se pare că una dintre persoanele cu care a intrat în contact a decedat în luna august.

„Încălcarea de către Tri a regulamentului de carantină medicală la domiciliu a cauzat infectarea mai multor persoane cu COVID-19 şi decesul unei persoane pe 7 august 2021″, conform deciziei tribunalului.

Deși anul trecut numărul de infectări a fost relativ scăzut în Vietnam, în această perioadă a fost înregistrată o creștere alarmantă a numărului de noi cazuri. Autorităţile centrale au anunţat peste 540.000 de infectări şi peste 13.000 de decese.

(VEZI ȘI: O BĂTRÂNĂ ÎN VÂRSTĂ DE 116 ANI A ÎNVINS COVID-19. “A PRIMIT PRIMA DOZĂ, DAR NU ȘI PE A DOUA”)