A fost cat pe ce sa intre in Liga a III-a
Kamara si colegul sau din trupa Alb Negru, Andrei, sunt foarte seriosi in ceea ce priveste pasiunea lor – fotbalul. Tocmai de aceea nu rateaza niciun antrenament, evoluand cu daruire la meciurile echipei Universitatii Petrosani, aflata in Liga a IV-a. Antrenorul gruparii, Ionut Stelescu, se declara incantat de prestatia celor doi artisti si mizeaza in perioada urmatoare pe promovarea echipei in Liga a III-a. Acest lucru era cat pe ce sa se intample zilele trecute, cand, daca arbitrul nu le-ar fi anulat un gol inscris chiar de Kamara, Universitatea Petrosani ar fi inaintat in ierarhie. Cantaretul este foarte suparat si sustine sus si tare ca inscrierea sa a fost legala, el aflandu-se chiar in fata portarului. Mai mult, mingea i-a venit chiar de la portar, fapt ce anuleaza din start ofsaidul. Insa, in ciuda insistentelor lui, golul tot nu a fost luat in considerare, iar echipa va mai ramane o etapa in Liga a IV-a, caci scorul final a fost 2-2. Acesta este al doilea meci oficial pe care baietii il joaca in culorile Universitatii Petrosani, primul avand loc acum o saptamana, cu Retezatul Hateg, echipa pe care au batut-o cu 5-0.