A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat! Croația iese din zona galbena
Lista țărilor din Zona Galbenă este actualizată la fiecare 14 zile, în funcție de răspândirea virusului în rândul populației. Astfel, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat vineri actualizarea listei țărilor din Zona Galbenă, aprobată cu o zi în urmă, pe 11 februarie.
Croația a fost eliminată de pe lista aprobată joi, după ce autorităţile sanitare europene au corectat rata de infectare din această țară.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ultima ședință, o nouă Hotărâre. Prin această Hotărâre a fost actualizată lista statelor și zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România.
Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se instituie carantina la intrarea în România, fusese actualizată joi și intră în vigoare de luni, 15 februarie. Testul PCR negativ este obligatoriu la îmbarcare pentru cei care vin din zonele de pe listă. De asemenea, carantina a fost redusă la 10 zile. Excepție de la obligativitatea prezentării unui testul PCR negativ fac cei care au efectuat vaccinul anti-Covid, inclusiv rapelul, copiii sub trei ani sau persoanele care au avut Covid și au documente care să dovedească acest lucru.
Croația, scoasă din zona galbenă
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de vineri modificarea listei zonelor cu risc epidemiologic ridicat și a eliminat Croația de pe listă, în conformitate cu rectificarea efectuată de ECDC referitor la numărul de cazuri din această țară.
Croația se afla pe lista actualizată joi. Croația a înregistrat peste 237.080 cazuri de coronavirus, iar în ultimele 24 de ore doar 371.
Pe lista publicată de CNSU se regăsesc următoarele țări și zone: Portugalia, Israel, Muntenegru, Insulele Turks și Caicos, Andorra, Cehia, Monaco, Spania, San Marino, Slovenia, Gibraltar, Guernsey, Saint Lucia, Liban, Letonia, Estonia, Statele Unite ale Americii, Slovacia, Emiratele Arabe Unite, Saint Vincent și Grenadine, Marea Britanie, Aruba, Albania, Seychelles, Bahrain, Franța, Sint Maarten, Malta, Suedia, Puerto Rico, Lituania, Luxemburg, Serbia, Panama, Maldive, Irlanda, Brazilia, Olanda, Insulele Falkland, Italia, Eswatini, Belgia, Chile, Peru, Columbia, Elveția, Argentina, Kosovo, Belarus, Kuweit, Austria, Uruguay, Bolivia, Republica Moldova, Botswana, Macedonia de Nord, Cipru, Polonia, French Polynesia, Georgia, Liechtenstein, Malaezia, Germania, Ungaria, Qatar, Africa de Sud.