A facut SENZATIE in „Inima de tigan”, iar acum vrea sa isi deschida televiziune! Unul dintre cei mai iubiti actori da lovitura!
Chiar daca nu a mai aparut de multa vreme pe micile ecrane, „Sile din Inima de tigan” nu a stat degeaba. In ultima perioada actorul s-a implicat in multe proiecte, care s-au dovedit a avea un succes neasteptat.
„Cele mai recente proiecte ale mele sunt acum legate de oameni cu care am mai lucrat in MediaPro. Unul dintre ele este un film independent de lung metraj, “TUDO” pe care l-am scris cu Iura Luncasu, si pentru care am semnat si muzica. Am scris un scurt metraj, “je suis un souvenire” pentru Camelia Popa, regizoare cu care am lucrat tot in Media Pro, un om minunat si foarte pozitiv alaturi de care sper sa realizez lucruri mari, iar acum scriu muzica pentru un sepctacol ce va avea premiera in septembrie la Teatrul Bulandra; este vorba despre “Menajeria de sticla” de Tennessee Williams in regia Alexandrei Popescu, o persoana in care cred foarte mult. Iar, nu in ultimul rand, proiectul meu de suflet la care lucrez de vreo trei ani, a fost finalizat. Este vorba despre un musical metal-symphonic, in regia Mihaelei Munteanu, regizoarea cu care lucrez de peste 15 ani si care m-a format ca artist”, ne-a povestit Salex.
Actorul a declarat pentru CANCAN.ro care este una dintre dorintele sale, legate de televiziune. „Faptul ca asist la sfarsitul televizunii romanesti este un lucru peste care trec destul de greu. Ma intristeaza profund ca incepe sa lipseasca un spatiu al ideilor comune, ideilor simple si totusi perene, pentru ca asta cred ca este televiziunea autohtona; un spatiu in care se conserva valori si in care se perpetueaza ideile de baza ale societatii. Aceasta perioada de lipsa totala a fictiunii autohtone in televiziune, este groaznica. Daca as avea puterea finanicara, as finanta acum, in momentul asta, o televiziune destinata fictunii autohtone. Si nu doar din principiu, dar sunt convins ca ar fi si o afacere de succes, iar asta imi dau seama din faptul ca dupa 8 ani, oamenii inca ma opresc pe strada sa ma intrebe cand mai facem si noi “un serial asa, ca ala cu Regina”.
Citeste si
Nu renunta la muzica
Imediat dupa terminarea serialolor, Salex Iatma si-a indreptat atentia catre teatru si muzica. In prezent este compozitor si chitarist al trupei „Inopia”Mai mult, actorul a scris si o carte, “Afara nu e niciun anotimp”, primul sau volum de proza care a fost acceptat si publicat de editura Humanitas.
L.L