Adrian Minune și-a solicitat la maximum coardele vocale marți, seara, când a fost ales de vrăjitoarea Sidonia să-i cânte la nunta unuia dintre cei trei copii ai ei. Este vorba de Laurențiu Marin, cunoscut drept Solomon Fabian, nimeni altul decât cel care a lovit cu cuțitul într-un hotel de lux din Padina. CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.
Laurențiu Marin este acuzat de omor, alături de frații lui, dar e judecat în libertate, fiind pus sub control judiciar. Poate de teamă că ar putea ajunge după gratii, interlopul a urgentat nunta! El era căsătorit cu acte în regulă, la starea civilă, dar petrecerea o amânase. Până zilele trecute.
Fiul cel mare al Sidoniei nu a încălcat, însă, regulile! Petrecerea s-a ținut în curtea locuinței Sidoniei din Ferentari, acolo unde invitații au curs gârlă. Iar ”trofeul” a fost Adrian Minune, care i-a încântat pe petrecăreți cu piesele lui atât de apreciate. Și Sorinel Puștiu și-a făcut apariția la marele eveniment, dar și alți lăutari de renume.
Este cunoscut, însă, faptul că vrăjitoarea Sidonia agreează petrecerile acompaniate de maneliști celebri. La o lună după evenimentul nedorit de la Padina (Vezi AICI detaliile), mama celor trei inculpați, aflați atunci în arest, a organizat o petrecere faraonică, dedicată lor. Atunci, Adrian Minune și Florin Salam au urcat la microfon, iar distrația a fost la cote maxime. Și dedicațiile au curs gârlă, s-au aruncat cu bani în stânga și-n dreapta.
Vrăjitoarea Sidonia, cunoscută și ca Regina magiei albe în România, nu se uită la bani și trăiește, practic, într-un palat, alături de soțul ei, Fabian. De altfel, cu nouă ani în urmă, Sidonia, care se afla la închisoare, a primit o mega-dedicație din partea familiei: o manea în cinstea sa, cu videoclipul filmat chiar în casa ei!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.