A făcut, din nou, istorie! Cătălin Moroșanu i-a rupt piciorul turcului Ozer. “Mă gândesc la retragere!”
Cătălin Moroșanu s-a luptat în main eventul galei Bătălia Moldovei, care a avut loc la Piatra Neamț, cu turul Ozer. „Moartea din Carpați” nu i-a lăsat nicio șansă adversarului său, pe care l-a trimis la podea după câteva low kick-uri devastatoare.
Mai mult, sportivul nostru i-a rupt și piciorul oponentului său în chiar prima rundă.
„Voua vi se pare ușor de la televizor, dar să știți că turcul mi-a făcut câteva surprize. Nu mă așteptam. Mă bucur foarte mult, a fost sala plină. Nu a mai fost sala plină din Local Kombat, din urmă cu 10 ani. Nu-mi vine să cred câtă lume a venit să mă susțină. Le mulțumesc din toată inima. A fost ultimul meu meci în Moldova. Fără fanii mei eu nu aș exista.
Am schimbat tactica, i-am dat la gioale, stătea foarte bine închis. Și am zis: ‘Bă, ce stă ăsta așa închis?’. Eu foarte rar dau knock out din low kick, dar am simțit că intră foarte bine. I-am tras cu o sete de nu mai știa ce e cu el, l-am bătut. La anul mă gândesc la retragere. Mai o fac o gală în Craiova, în Ardeal și îmi iau rămas bun de la toți românii care m-au susținut în ăștia 12 ani de carieră frumoasă.
Mă gândesc să merg pe cariera de promotor. Antrenor va fi Sebastian Ciobanu, va fi maestrul Mihai Constantin. Vreau să promovez noi eroi. Dragi luptători, vă caut să ajungeți următorii eroi ai României„, a declarat Cătălin Moroșanu la finalul meciului.