Povestea șoferului care a înființat… ”școala de campioni”!
Din pasiunea pentru competitiţie şi pentru motoare, un lugojean a reuşit să formeze campioni. Ioan Ciurescu, de meserie şofer, este omul care stă de aproape zece ani în spatele clubului cu cele mai mari performanţe în Campionatul Naţional de Scutere al Federaţiei Române de Motociclism. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea lui de succes. (VEZI ȘI: COMBINĂ FILOSOFIA CU ARTELE MARŢIALE ŞI ”PRODUCE” CAMPIONI)
Lugojeanul se ocupă de reparat şi preparat motoare încă de vremea comuniştilor, din 1984, când şi-a încropit un atelier acasă, unde repara biciclete şi motorete pentru cunoscuţi. După revoluţie a înfiinţat un service cu acest profil şi a început să se axeze mai mult pe scutere. Partea sportivă a poveştii începe prin 2009, după ce a urmărit o emisiune la televizor.
“Mă uitam într-o dimineaţă, la Răzvan şi Dani, la Antena 1 şi îi aveau invitaţi pe doi sportivi din Bucureşti, care erau consideraţi cei mai buni din România la ora aceea. Am văzut imaginile cu ei şi nu mi-au părut extraordinari. Şi atunci am decis să mergem şi noi să ne înscriem în campionatul naţional şi să concurăm. Noi, până atunci, mai mergeam la Arad, unde se mai dădeau băieţii din plăcere, se mai relaxau în weekend, după o săptămână de muncă grea la atelier”, povesteşte Ioan Ciurescu.
Primul titlu naţional, în doi ani
Lugojeanul şi-a înscris în campionatul naţional fiul, Sebastian, nepotul Laurenţiu şi unul dintre mecanici, Ioan Mint. Cu cei trei a început să meargă la curse şi să acumuleze experienţă, iar după doi ani au câştigat primul titlu naţional. (CITEȘTE ȘI: EI SUNT CAMPIONII NEVĂZĂTORI LA FOTBAL!)
“Primul titlu l-am luat în 2011. După care nu ne-am mai dat jos de pe podium. Am câştigat în fiecare an, mai puţin în 2016, când am avut o problemă şi nu am mai vrut să mergem la competiţii. Secretul nostru a fost însă că am avut norocul să cumpărăm un scuter din Spania, al unui sportiv care a concurat în campionatul naţional de acolo, care este foarte puternic. Am desfăcut scuterul ăla bucăţi şi aşa am învăţat să preparăm motoarele noastre de concurs, care sunt nişte scutere de stradă, cumpărate la mâna a doua, dar modificate în totalitate”, povesteşte fostul şofer pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.
A cucerit și Bulgaria
Dominaţia scuteriştilor lugojeni continuă şi astăzi în campionatul naţional, fiind ani în care la finalul campionatului toate trei locuri de pe podium au ajuns la Lugoj. “În 2013 şi în 2017 am câştigat toate cele trei locuri. Cluburile din Bucureşti când au văzut că îi batem aşa rău au început să nu mai vină la etape. Ceea ce mie îmi lasă un gust amar. Păi asta e competiţia! Pe mine dacă mă băteau mă ambiţionau şi mai tare să găsesc soluţii să-i inving, nu să mă retrag. Nu e normal”, spune Ciurescu, care povesteşte că a început să-şi ducă piloţii în campionatul Bulgariei. (VEZI ȘI: JUCĂTOARELE DE OINĂ DIN INIMA BĂRĂGANULUI)
“Eu caut competiţia. La noi la curse sunt şase-şapte piloţi, în Bulgaria sunt 16-17. Iar bulgarii sunt desvârşiţi în sportul acesta. Nişte piloţi foarte buni pentru că au cu totul alte condiţii. Pe ei îi ajută federaţia foarte mult. De exemplu ei nu ne iau un cent pentru participarea la curse. La noi s-a ajuns să plătim chiar şi 50 de euro de pilot. Nu se poate tu, ca federaţie, să nu găseşti nişte sponsori pentru o cursă. Nu să mă pui pe mine, care am băgat 7.000 de euro în două scutere, să mă mai pui să plătesc şi taxa de participare 50 de euro, de cursă, mai 100 de euro licenţă şi o grămadă de bani pe care îi dăm aiurea şi pe care îi simţim la buzunare”, spune Ciurescu. (CITEȘTE AICI: POVESTEA PUȘTOAICEI CARE, LA 14 ANI, PARTICIPĂ LA RALIURI)
Performanţe în familie
Clubul lugojean e o mică familie. Atât la figurat cât şi la propriu. Piloţii sunt fiul şi nepoţii lui Ioan Ciurescu. “Piloţi sunt fiul meu Sebastian şi nepoţii mei, Laurenţiu şi Radu. La început a mai fost unul din mecanicii mei, Ioan Mint, dar acum e plecat. Noi concurăm din plăcere”, spune Ioan Ciurescu, preşedintele Clubului ”C&C Motor Racing Team” din Lugoj.
Cel mai bun produs al clubului este Laurenţiu, campion naţional al României de şase ori şi deţinător al unui titlu de vicecampion al Bulgariei. (NU RATA, AICI: POVESTEA SINGURULUI CLUB DE ȚURCĂ)
“În Bulgaria ar fi ieşit campion de cel puţin două ori, dar nu am avut bani şi nu ne-am permis să participăm la toate etapele. Aşa că are doar un titlu de vicecampion, dar la cât talent are Laurenţiu îi bate pe bulgari la ei acasă fără probleme. Are o ambiţie extraordinară. La o cursă din Bulgaria a căzut în primul tur şi au trecut toţi pe lângă el, a rămas ultimul. Comentatorul bulgar era în delir că o să câştige bulgarii cursa. Laurenţiu s-a ridicat şi în turul cinci era deja pe primul loc şi a câştigat etapa”, povesteşte cu mândrie Ioan.
Visul european
Visul lugojeanului e să ajungă cu piloţii săi la campionatul european, unde a fost deja invitat de mai multe ori. “Anul ăsta o să începem să mergem şi la antrenamente. Să fie, aşa, un an de pregătire pentru anul viitor, când vreau să ne înscriem în campionatul european. Vreau să iau titlul european şi să-l aduc la Lugoj. E dorinţa mea să arătăm că ştim meserie şi suntem în stare de asta. Cu asta mă şi retrag. Îi dau cupele lui Laurenţiu să le ducă acasă, că el le-a câştigat şi gata. Dar cred eu că putem să obţinem titlu şi în Europa. Ăsta e visul meu”, spune Ciurescu, care speră să reuşească să găsească sponsori pentru a participa la competiţia europeană.
Chiar dacă spune că se retrage, Ciurescu recunoaşte că nu ştie dacă îl lasă sufletul să închidă clubul. “E adevărat că îmbătrânesc şi eu. Sunt şi operat pe inimă, cu banii nu ne prea descurcăm, dar am nişte puşti care vin din urmă, nişte nepoţi foarte talentaţi pe care nu i-aş lăsa. Parcă aş continua şi cu ei”, recunoaşte fostul şofer, omul care a reuşit să construiască, din nimic, un club care face istorie în sportul pe două roţi. (NU RATA, AICI: ARE LAMBORGHINI ÎN GARAJ, DAR… STRĂBATE 10 MII KM SPRE DEŞERT CU O DACIE VECHE!)