A facut cea mai buna poza cu eclipsa
A avut un car de noroc. Asta crede Catalin Paduraru acum, dupa ce fotografia pe care a realizat-o pe 4 ianuarie, in ziua eclipsei partiale de soare, a fost desemnata cea mai buna de catre reprezentantii revistei „Sky&Telescope”. „A fost 100% noroc, garantat. Eu sunt pasionat de astronomie de aproape 10 ani! Marti, la opt dimineata, am plecat cu un prieten spre mare, pentru a gasi un loc de unde sa vad eclipsa, deoarece in Bucuresti se anuntasera nori. Ne-am oprit prima data intr-o benzinarie, dar norii veneau spre noi, asa ca am decis sa ne intoarcem acasa”, ne-a povestit tanarul, care a facut celebra poza la 30 de kilometri de Capitala. „La Fundulea, in Calarasi, am gasit un cer senin de unde am putut face poze. Spre sfarsitul eclipsei se lasase ceata si am dat jos filtrul solar, iar in timp ce faceam poze a intrat in cadru un avion. L-am prins in timp ce a intrat si a iesit de pe suprafata solara! Culmea este ca inainte de fotografie ma intreba amicul meu daca exista vreo sansa sa intre ceva in cadru, iar eu ii spuneam ca e imposibil”, ne-a mai spus, entuziasmat, Catalin.