Bianca Iordache are o relație cu un afacerist, pe care l-a făcut tată în urmă cu două luni. Atunci, Bianca a adus-o pe lume o fetiță, Mia Nicolle. Între ei au existat mai multe episoade tensionate, însă acum s-au împăcat, au făcut botezul fetiței și urmează … nunta! Când va avea loc evenimentul? Aflați dintr-un interviu exclusiv CANCAN.RO.
Se spune că dragostea este oarbă și poate trece peste orice: distanță, probleme sau neînțelegeri. Este și cazul Biancăi Iordache și al partenerului ei, care s-au împăcat de dragul fiicei lor, Mia Nicolle, pe care au botezat-o, iar acum se pregătesc de nuntă.
(CITEȘTE ȘI: Fioroasa! Fosta iubită a lui Alex Bodi e însărcinată în 7 luni, dar și-a încordat ”mușchii” pe un paznic!)
„Am avut perioade mai tensionate, așa este. Amândoi am făcut pași spre împăcare. Noi ne certăm amândoi și ne trece și foarte repede pentru că nu putem să stăm unul fără altul. Deși de multe ori am spus că este definitivă despărțirea, că așa este cel mai bine pentru amândoi, dar nu putem. Iar acum că a venit fetița în viața noastră s-au schimbat multe. Este greu acum să ajungem să ne mai despărțim vreodată, mai ales că datorită copilului suntem legați pe viață. Cu bune, cu rele, găsim soluții să fie bine pentru fetiță, în primul rând”, a spus Bianca Iordache pentru CANCAN.RO.
Bianca a dezvăluit că ea și partenerul ei au luat în calcul să apeleze la ajutor specializat pentru a-și rezvolva problemele. Așadar, terapia de cuplu este opțiunea la care cei doi s-au gândit. În plus, Bianca Iordache a mai susținut că eforturile pe care cei doi le-au făcut în ultimul timp pentru a salva relația sunt substanțiale.
„Ne-am gândit să mergem la terapie de cuplu, dar în primul rând noi trebuie să ajungem să ne înțelegem unul pe altul și să lăsăm unul de la altul. Noi suntem două firi foarte tari, suntem foarte încăpățânați și nu lăsăm niciunul de la el. Încercăm să facem eforturi să ne maturizăm, să ne înțelegem nevoile unul celuilalt și să trecem peste probleme.
Eu oricum nu sunt genul de femeie care face compromisuri, dacă nu mă simt confortabil într-o situație, nu stau din obligație. Nu ar fi bine nici pentru copil, decât să crească într-o familie în care ar fi certuri și neînțelegeri, mai bine ne despărțim și aia este. Dar nu este cazul pentru că în momentul de față facem totul ca să fie bine. Și, cel mai important aspect este că ne iubim, așa că este păcat să dăm cu piciorul la tot” , a mai spus ea.
(ACCESEAZĂ ȘI: Bianca Iordache a născut! Iubitul i-a fost aproape, deşi l-a „tradus”)
Șatena și tatăl copilului ei sunt în vacanță în Ibiza, acolo unde au ales să plece doar ei doi pentru a rezolva problemele și a repara relația. În plus, Bianca și afaceristul vor să își acorde constant timp pentru a petrece doar ei, fără copil.
” Încerc să îmi petrec cât de mult timp pot cu ea. Mai plecăm două, trei zile în vacanță. Și acum suntem în vacanță, suntem în Ibiza. Am plecat doar noi doi, fetița este la bunici, la părinții mei care sunt topiți după ea. Mama este leșinată efectiv după ea. De multe ori mă cert cu ea să o mai las să stea la ea. Ei stau la curte și este mai bine pentru ea să crească așa, dar nici eu nu pot să stau fără ea.
Plănuim să ne mutăm și noi la o casă, să avem mai mult spațiu. Plus că ea va crește, vreau să crească în curte, să-i luăm animăluțe. Nu vreau să crească în fața televizorului și la calculator. Nu sunt deloc de acord cu modul în care unii părinți aleg să-și crescă copiii, cu Tiktok, Instagram și alte platforme. Voi încerca cât mai mult să evit să aibă contact cu televizorul, calculatorul și telefonul” , a mai spus șatena pentru CANCAN.RO.
Bianca Iordache și iubitul ei au făcut botezul fiicei lor pe 9 august, iar alături le-au fost doar câțiva apropiați. Cei doi au vrut ca fiica lor să fie creștinată cât mai repede, așa că nu au avut posibilitatea să facă nunta și botezul în aceeași zi. Totuși, șatena nu mai are răbdare și abia așteaptă să îmbrace rochia de mireasă.
„Mi s-a schimbat mult viața, prioritățile, toate s-au schimbat la 180 de grade. Am ceva timp de când nu am mai văzut un club. Ne-am distrat la botez acum două luni și cam atât. Eu sunt foarte perfecționistă, m-am stresat foarte mult să fie totul bine și la botez, dar și în general. Luăm în calcul să facem și nunta cât de curând. Vrem încă un copil și să facem nuntă. Fetița este pe numele lui și vreau să iau și eu numele lui. Nu o să păstrez numele de Iordache”, a mai spus Bianca.
Cine deține informații despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.