A doua tranșă de vaccinuri Moderna a ajuns în România! Câte doze au intrat în țară

Publicat: 30/01/2021 | 15:31

Cea de-a doua tranşă de vaccinuri Moderna a intrat sâmbătă dimineață în România pe la vama Nădlac și se îndreaptă spre Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, de unde vor fi distribuite mai departe.

Potrivit Digi24, al doilea transport de vaccinuri Moderna conține 21.600 de doze, care o să fie distribuite în toată țara. Ca și în cazurile precedente, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale şi de vaccinare, a precizat Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

Prima tranșă de vaccin Moderna a ajuns în România pe 12 ianuarie și a constat în 14.000 de doze. (CITEȘTE ȘI: DECLARAȚIILE ASISTENTEI CĂREIA I S-A ADMINISTRAT PRIMUL VACCIN ANTI-COVID DIN ROMÂNIA: „ESTE CEL MAI NEDUREROS PE CARE L-AM FĂCUT VREODATĂ”)

Vaccinul Moderna

În ceea ce privește vaccinul Moderna, CNCAV reaminteşte că recomandarea este de administrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. De asemenea, eficacitatea celor două vaccinuri disponibile în Uniunea Europeană este aproximativ aceeaşi. (VEZI ȘI: CARE SUNT, DE FAPT, DIFERENȚELE DINTRE VACCINURILE PFIZER/BIONTECH ȘI MODERNA. EXPLICAȚIILE MEDICULUI RADU ȚINCU)

„Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeaşi. Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager”, precizează CNCAV.