A divorţat fiul Vioricăi Dăncilă? Iată o întrebare care nu are, încă, un răspuns clar, însă există informații conform cărora se poate vorbi despre un divorț. Victor și Elena Dăncilă s-au căsătorit în 2016, iar ultima declarație de avere depusă de Elena face loc speculațiilor.
Conform wowbiz.ro, din declaraţia de avere a Elenei Dăncilă – depusă în luna iunie a acestui an – a dispărut apartamentul de 70 de metri pătraţi al lui Victor Dăncilă. Este vorba despre un apartament pe care acesta îl primise – prin donaţie -, în 2013. Din declarația de avere a dispărut și o maşină Volkswagen Passat, cumpărată în 2017. Trebuie menționat că aceste bunuri apăreau în precedentele declaraţii de avere depuse ale Elenei Dăncilă, consilier juridic la Primăria Sectorului 5.
Bineînțeles, se poate vorbi despre un eventual divorț și despre partaj, însă cei doi nu au confirmat, până acum, despărțirea. Un alt indiciu important – scoaterea lui Victor Dăncilă de la rubrica veniturilor încasate de soţ.
Aceeași sursă mai precizează și că, de mai bine de un an de zile, Elena Dăncilă și Victor Dăncilă nu au mai postat fotografii în care apar împreună, ci doar separați.
“O iubesc ca pe fiica mea. Amândoi sunt copiii mei!”, spunea, la un moment dat, Viorica Dăncilă, referindu-se la nora sa.