Australianca Rennae Stubbs, fost lider mondial în circuitul WTA la dublu, l-a pus la zid pe Patrick Mouratoglou, după ce acesta și-a asumat întreaga vină pentru suplimentul contaminat ingerat de campioana de la Roland Garros și Wimbledon.
Rennae Stubbs îi reproșează lui Patrick Mouratoglou faptul că și-a recunoscut prea târziu vina în cazul Simonei Halep, prinsă dopată la US Open 2022 cu Roxadustat. Totodată, fostul lider mondial îi acuză pe francez și pe colaboratorii săi că au distrus-o pe româncă, încercând să o ajute cu problema de la gambă.
(NU RATA: S-A LEPĂDAT DE SIMONA HALEP DUPĂ SUSPENDAREA PENTRU DOPAJ! ANUNȚUL OFICIAL. „MARE DEZAMĂGIRE”)
„Nu înțeleg de ce a decis să iasă acum, sunt de acord că este prea puțin prea târziu! Dacă nu cumva o spune acum, cu procesul de la TAS, în speranța că va reuși să primeacă o pedeapsă mai blândă și o face special pentru acea bătălie în instanță. Poate că el crede că ar putea influența TAS-ul, dar mulți oameni se întreabă și despre neregulile din pașaportul biologic.
Și apoi, de asemenea, și-a schimbat toată echipa în decurs de șase luni. Și a avut de-a face cu o mulțime de accidentări, amintește-ți de problema cu mușchii gambei pe care o avea, diferite lucruri. Probabil că încercau să găsească o modalitate de a o ajuta cu problema de la gambă. Nu știu, speculez, ceea ce probabil nu ar trebui să fac, dar mă gândesc că poate ei încercau să repare accidentarea, să o readucă pe drumul cel bun și s-au gândit la colagen. Încercând să introducă asta în organismul ei, au distrus-o!„, a adăugat fosta antrenoare a Serenei Williams.
Săptămâna trecută, Patrick Mouratoglou a recunoscut că este principalul vinovat în cazul Simonei Halep, ocazie cu care a precizat că el și echipa sa i-au cumpărat suplimentul contaminat sportivei noastre. La momentul respectiv, francezul a precizat că românca este o victimă și că ar trebuie să revină pe terenul de tenis, fiind nevinovată, din moment ce nu s-a dopat niciodată.
„Sunt încrezător pentru viitorul Simonei Halep, după apelul făcut la TAS, deoarece e un tribunal independent. Am putut stabili de unde a venit contaminarea. Deci noi i-am propus să ia colegenul și l-am cumărat de la o companie.
S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar îmi asum responsabilitatea pentu ce s-a întâmplat, întrucât e vorba de echipa mea și de mine. Noi i-am cumpărat acest colagen.
Am făcut toate testele posibile pentru a stabili că vorbim despre o contaminare. Sunt foarte încrezător că tribunalul independent va constata că Simona nu s-a dopat niciodată, că este o victimă și trebuie să revină pe teren și să joace cât de repede posibil„, a spus Patrick Mouratoglou.