O femeie a dorit să împărtăşească tuturor o experienţă pe care a avut-o recent atunci când a desfăcut o conservă de porumb. Curioasă de ce ar putea conţine respectivul recipient, ea a rămas uimită atunci când a dat la o parte capacul.
Angajată la o bancă de alimente, femeia a desfăcut conserva cu porumb pentru a vedea exact ce se află în interior, mai ales că era vorba un produs care expirase de 35 de ani. Chit că se aştepta să găsească doar mucegai sau ca boabele sa fie putrezite, a avut un şoc. În clipa în care dă la o parte capacul, se poate vedea că porumbul din 1982 e absolut intact. Nu numai atât, pentru că pare proaspăt şi nimeni nu ar putea bănui din ce an datează. „Are un miros metalic foarte puternic. Nu aş recomanda nimănui să mănânce aşa ceva”, a spus femeia, potrivit The Sun.
În plus, odată ce imaginile au fost publicate pe reţelele sociale, internauţii au fost şocaţi de respectivul experiment. Totodată, alimentele care sunt ambalate în cutii de metal par să reziste cel mai bine de-a lungul anilor, dar nimeni nu se aştepta ca porumbul să mai arate în vreun fel comestibil după mai bine de trei decenii. Explicaţia pare să fie totuşi una simplă, pentru că recipientul a fost foarte bine sigilat, astfel că nu a permis bacteriilor să pătrundă în conservă.