Astazi la ora 10.00 edilul Cristian Popescu - Piedone a mers sa inaugureze noul sediu al Oficiului de Stare Civila Sector 4. Pentru ca imobilul este situat in Centrul Vechi al Sectorului 4, pe strada Gramont nr. 26, zona incarcata de semnificatii istorice, primarul a dorit sa creeze un spatiu care sa aminteasca de acele vremuri.
„Anual, peste 250.000 de cetateni trec pragul acestei institutii. Cei care cunosc cum arata vechiul sediu al Casei de Casatorii pot sa faca diferenta. Am dorit sa realizam un adevarat „Palat al tinerilor casatoriti”, unde acestia sa se intalneasca cu o atmosfera de epoca interbelica si, dupa cum se vede, am reusit. Pentru ca este situata in Centrul Istoric al Sectorului 4, cladirea este inclusa intr-un areal al zonei protejate istoric. De aceea, am pastrat amprenta istoriei in tot ceea ce am schimbat in interiorul, dar si in exteriorul Casei de Casatorii: de la gardul care o imprejmuieste cu o vechime de 80 de ani pe care l-am reconstituit intocmai, pana la usile din lemn de ulm de la intrare, cu o vechime de 100 de ani, reconditionate si decorate cu elemente de epoca. In acelasi context, pastrand parfumul istoriei, am donat institutiei, din colectia proprie, pendula din holul mare care desparte cele doua sali unde se oficiaza casatoriile. Acest ornic a masurat timpul de-a lungul a 100 de ani si le va reaminti tuturor ca timpul trece, doar dragostea este eterna. M-am bucurat sincer pentru toate cuplurile a caror casatorie am oficiat-o si de aceea am „investit” si parte sufleteasca in aceasta frumoasa constructie „, a declarat Cristian Popescu-Piedone, primarul sectorului 4. Finalizate intr-o luna de zile, lucrarile au presupus refacerea fatadei, schimbarea acoperisului, izolatia termica a peretilor si refacerea instalatiei sanitare si electrice. Pe langa inlocuirea tamplariei vechi cu tamplarie PVC tip termopan, interiorul a fost decorat in stil clasic, cu mobilier din lemn masiv, oglinzi, iar parchetul a fost reconditionat. In interiorul cladirii a fost amenajata si o a doua sala pentru oficierea casatoriilor. In curtea Oficiului Starii Civile a fost construit si un foisor din lemn lacuit, decorat cu perdele de apa, special pentru ca tinerii sa poata ciocni un pahar de sampanie, intr-o atmosfera romantica. Costurile lucrarii s-au ridicat la sapte miliarde de lei vechi, banii provenind de la Bugetul Local al Sectorului 4.