Gabriel Velescu, unul din autorii “Jafului secolului” din 2004, atunci cand s-au furat peste doua milioane de euro dintr-o masina blindata, a scapat de plata datoriilor la intretinere,insa acum are o alta problema.
Velescu a fost dat in judecata dupa ce nu si-a achitat datoriile, insa, in urma cu cateva zile, procesul s-a inchis pentru ca, cel mai probabil, asociatia de proprietari nu si-a indeplinit anumite obligatii in fata instantei. “Admite excepţia perimarii invocata din oficiu. Constata perimata actiunea”, se arata in decizia instantei. Hotararea poate fi atacata cu recurs, insa, cel putin pentru moment, poate sa stea linistit.
Munca in folosul comunitatii
Cu toate acestea, autorul “Jafului secolului” are o alta problema. Velescu a primit o amenda de la Serviciul de Impozite si Taxe al orasului Petrila, iar acum se judeca cu aceasta institutie pentru inlocuirea acesteia cu munca in folosul comunitatii. Procesul s-a judecat initial la Petrosani, insa acum se afla pe roul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, iar deocamdata nu s-a luat o decizie in acest caz.
Jaful!
Pe 5 iulie 2004, Petru Nica, care era angajat al unei firme de transport valori, a luat o decizie de moment care avea sa-i schimbe toata viata. A furat banii pe care-i colectase si pe care ii transporta cu masina. El si-a sunat prietenii, pe Gabriel Velescu si Aurelian Paven si le-a spus ca trebuie sa se intalneasca, fara sa le precizeze insa despre ce este vorba, dupa cum au sustinut acestia la audieri.“Petru ne-a spus sa-l ajutam sa descarce. Nu a zis ca sunt bani. Si daca mi-ar fi zis ca-s bani nu as fi crezut, pentru ca erau niste saci. Imaginati-va cinismul situatiei: sa te plimbi cu o masina care abia se misca , sa fii plin cu bani si sa nu-ti dai seama”, afirma Velescu.
Ulterior, Petru Nica le-a spus adevarul, si toti au devenit complici. La scurt timp dupa furt, politistii i-au prins pe cei trei, iar dupa ani buni de judecata, Nica, Paven si Velescu au fost condamnati, la inceputul anului trecut, la zece ani de inchisoare! Acestia au atacat sentina la instanta superioara, iar in vara lui 2014, magistratii au decis ca autorii “Jafului secolului” sa fie condamnati la patru ani de inchisoare cu suspendare.(B.V.)