A coborat scarile cu masina
Un italo-columbian de 24 de ani a fost protagonistul unui incident mai putin placut, intr-o piata din centrul Romei. In miezul noptii si foarte beat, barbatul, aflat la volanul unui automobil marca Toyota, a schimbat gresit directia de mers, ajungand pe treptele pietei Spania din Roma. Desi a incercat disperat sa redreseze masina, soferul a pierdut controlul acesteia, vehiculul luand-o la vale pe scari. Dupa cateva zeci de trepte, masina s-a proptit intr-una dintre ele. Turmentatul sofer a reusit cu greu sa iasa din masina si a cerut ajutorul unor turisti aflati in zona, care au impins automobilul pana la locul unde se termina scara. In total, singur si apoi ajutat de martorii de la locul incidentului, barbatul a strabatut cu masina 135 de trepte din celebra piata. Dupa ineditul eveniment, soferul a ajuns in arestul politiei locale. (D.A.)