A cincea roata la caruta
LA FEL. Cel mai probabil, Dorin Goian va imbraca tot tricoul Stelei si din sezonul viitor Daniel van Buyten, Jonathan Zebina, Sebastian Puygrenier si Mattias Bjarsmyr sunt variantele pe care grecii le-ar agrea inaintea stelistului. Gabriel Esanu „A sosit momentul sa plec de la Steaua”, a anuntat acum cateva zile fundasul „ros-albastrilor”, Dorin Goian. Nu de aceeasi parere sunt oficialii lui Panathinaikos, echipa despre care s-a vorbit in privinta unui eventual transfer al lui „Goe”. Grecii vor sa transfere un fundas central in aceasta vara si au intocmit in acest sens o lista cu zece variante, printre care se afla si stelistul. Doar ca in fata acestuia prioritate au cateva nume importante din Europa: Daniel van Buyten de la Bayern M?en, Jonathan Zebina de la Juventus, Sebastian Puygrenier, un francez care a fost imprumutat de Zenit Sankt Petersburg la Bolton Wonderers, si Mattias Bjarsmyr, un fundas al lui IFK Goteborg, care a evoluat pentru Suedia la ultimul campionatul european de tineret. Singurul atu al lui Goian ar fi relatia excelenta dintre antrenorul olandez al lui PAO, Hen ten Kate, si impresarul Victor Becali.