A cerut-o de soție, iar ea l-a înjunghiat! Coșmarul trăit de un pensionar de 85 de ani din Constanța
Scene halucinante în Constanța. Un bărbat în vârstă de 85 de ani a fost înjunghiat de iubita sa. Totul a avut loc imediat după ce bătrânul a cerut-o de soție.
În Constanța, un bărbat în vârstă de 85 de ani a trăit șocul vieții lui. Bătrânul a fost atacat cu un cuțit de către partenera lui mai tânără. Totul a avut loc după ce acesta o ceruse în căsătorie.
Cel care a alarmat autoritățile a fost unul dintre vecini. Acesta a sunat la 112 după ce a auzit țipete în locuința bătrânului.
În timpul unei vizite a iubitei sale, cei doi au avut o ceartă. Conform relatărilor cunoscuților, acesta nu era primul incident de acest gen între ei.
„Ieri a cerut-o în căsătorie. În timp ce ea vorbea cu mine, moșul a sunat-o și i-a spus că o ia de nevastă”, a declarat unul dintre vecini, conform antena3.ro.
Iubita bărbatului a fost reținută de polițiști
Potrivit oamenilor legii, cei doi consumaseră alcool, iar după o serie de discuții tensionate, situația s-a escaladat. Aceasta a culminat cu agresiunea femeii, care a ajuns să-l înjunghie pe bătrân. Bărbatul în vârstă de 85 de ani a fost transportat la Spitalul Județean din Constanța. Potrivit medicilor, în aceste momente, bătrânul se află în afara oricărui pericol.
În urma incidentului, logodnica bărbatului a fost chemată pentru audieri.
„Femeia a fost depistată și dusă la sediul unității de poliție pentru audieri. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a transmis purtătorul de cuvânt IPJ Constanța, Olimpia Ceară.
Iubita bărbatului în vârstă de 85 de ani a fost reținută de polițiștii constănțeni.