A cerut-o de nevasta la Roma!
La cei 23 de ani pe care ii are, Stefan Radu a ajuns la o maturitate care cu greu poate fi egalata de catre colegii sai de generatie. La asta au contribuit insa decisiv schimbarea aerului de Bucuresti cu cel de la Roma si trecerea de la fotbalul dambovitean la profesionalismul si rigoarea celui italian. Daca pe plan sportiv Fane este intr-o continua crestere, evolutiile sale fiind apreciate de catre suporterii laziali, pe plan personal, fostul dinamovist merge pe aceeasi linie ascendenta. Viata extrasportiva fara cluburi sau alergat dupa alte femei se pare ca l-a adus pe roman intr-o forma de invidiat si, inevitabil, in atentia cluburilor de top din Europa. Constient ca stabilitatea la nivel sentimental l-a ajutat foarte mult in cariera, Stefan Radu este decis astfel sa faca urmatorul pas cu iubita sa, Alexandra, alaturi de care este din vara lui 2008. „Cocosul” si-ar fi luat inima-n dinti si a cerut-o de nevasta pe iubita sa in varsta de 31 de ani. Cei doi si-au achizitionat o casa in Romania, iar asta nu face decat sa cimenteze faptul ca fotbalistul si iubita lui se gandesc serios, de ceva timp, la viitorul lor. Impreuna. Cine este Alexandra? Blonda in varsta de 31 de ani a intrat in viata lui Stefan Radu mai ceva ca in urma unui scenariu de telenovela. Logodnica lazialului l-a cunoscut pe acesta in timp ce prietena sa cea mai buna, Roxana Butnaru, era chiar iubita fotbalistului. Dupa un weekend petrecut la munte alaturi de Roxana si de fostul dinamovist, Alexandra a lansat atacul decisiv si, cateva saptamani mai tarziu, cei doi formau deja un cuplu, spre stupefactia Roxanei. Despre viitoarea sotie a „Cocosului” se stie ca face parte dintr-o familie de potenti oameni de afaceri si ca, pana sa ajunga in bratele fotbalistului, era cunoscuta drept o petrecareata de top a vietii bucurestene.