A bagat 25.000.000 de euro in biserici

De: Cancan
Publicat: 07/04/2010 | 00:00
EVLAVIOS. Cand vine vorba despre biserici, Gigi Becali nu se uita la bani

Toata lumea il stie pe Gigi Becali ca un om care nu se sfieste sa sustina cu tarie ca este un credincios si un „aparator al Crucii”. Si daca uneori iesirile sale publice tind sa ne faca sa credem altceva, bilantul financiar al finantatorului Stelei contrazice aceasta imagine. „Am investit in ultimii ani in biserici aproape 25 de milioane de euro”, a dezvaluit Gigi Becali, suma vehiculata de acesta parand a fi desprinsa dintr-un scenariu de film. Si totusi, daca tinem cont ca este ctitor al mai multor biserici de pe intreg cuprinsul tarii (Maglavit, Vadu Rosca etc), iar in urma cu ceva vreme a donat calugarilor ortodocsi de la Muntele Athos peste un milion de euro, lucrurile incep sa prinda contur. Pe langa toate acestea, Gigi Becali a mai dat doua milioane de euro pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului, dar, cum proiectul stagneaza, acesta si-a cerut banii inapoi. In septembrie 2009, Gigi Becali a lansat zvonul ca ar fi dispus sa renunte la echipa din Ghencea daca ar primi in schimbul actiunilor suma de 25 de milioane de euro, adica exact cat a investit in ultimii ani in biserici. Conform declaratiei de avere a europarlamentarului, acesta a imprumutat clubul Steaua pana in prezent cu 65,7 milioane de lei, adica aproape 17 milioane de euro, cu 8 milioane mai putin decat a fost dispus sa doneze diferitelor lacasuri de cult.