Un tânăr de 18 a reușit „performanța” de a își pierde permisul auto la doar 30 după ce l-a obținut. Imediat ce a promovat examenul auto, tânărul s-a urcat la volan, iar la scurt timp s-a întâlnit cu polițiștii.
Polițiștii din Villefontaine, localitate aflată lângă Lyon, Franța, au oprit săptămâna trecută un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 18 ani. Atunci când i-a fost cerut permisul auto, tânărul le-a explicat polițiștilor că nu a primit încă documentul, dar a verificat cu puțin timp înainte pe site-ul poliției și a văzut că a promovat examenul auto, pe care l-a susținut în urmă cu trei zile. (CITEȘTE ȘI: CE A ÎNCERCAT UN BĂRBAT SĂ FACĂ ÎN TIMPUL EXAMENULUI DE PERMIS AUTO CU MASCA DE PROTECȚIE)
În urma verificărilor, polițiștii au văzut că rezultatul examenului fusese publicat cu doar 30 de minute mai devreme, iar tânărul într-adevăr îl promovase.
Dacă până aici nu ar fi fost probleme și tânărul putea să scape, situație s-a încurcat atunci când polițiștii au decis totuși să îi facă un test de salivă. Rezultatul a arătat că tânărul s-a urcat la volan după ce a consumat droguri, mai exact cannabis și cocaină.
Astfel, polițiștii i-au suspendat dreptul de a mai conduce și l-au amendat cu 600 de euro. În plus, tânărul s-a ales și cu dosar penal.
(VEZI ȘI: REVOLTĂTOR! CÂT COSTĂ UN PERMIS AUTO FALS LA CONSTANȚA)
Sursa foto: pexels.com