O nouă înregistrare cu primarul PNL care și-a umilit fiica a ajuns în spațiul public și a revoltat oamenii.
Ieri, o nouă înregistrare cu primarul PNL al oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, a ajuns în spaţiul public şi a provocat un val de critici la adresa edilului.
Înregistrarea începe cu plânsul unui copil, evident disperat, în timp ce primarul liberal se răsteşte. „Gura mică”, spune el, în timp ce trânteşte, sparge şi răstoarnă diverse obiecte, într-un moment de furie scăpată parcă de sub control, scrie Adevărul.
În tot acest timp, o altă voce, care pare a fi tot a unui copil, posibil un frate mai mare, încearcă să o calmeze pe fetiţă şi îi spune şoptit: „Linişteşte-te, nu mai plânge, că te bate şi mai tare. Orice ar fi, nu mai plânge, că eu, orice-ar fi, şi dacă mă loveşte tare, nu plâng”.
Traumatizată, copila întreabă: „Rămâne acasă? Ce bine ar face să plece, să se mute de la casa asta”. Câteva momente mai târziu, printre alte sticle sparte, bărbatul se dezlănţuie într-un potop de înjurături şi ameninţări greu de redat, se pare la adresa întregii sale familii, inclusiv la adresa mamei copilei, de care a divorţat. „Dobitoaca dracului, retardată! Ordinară şi penală ce eşti. Îţi trag un pumn, un picior în cap”, se aude printre înjurături.
În inregistrare se aud vocile a doi copii, iar în a doua parte a înregistrării intervine o voce de femeie care, cel mai probabil, este mama copiilor şi care pare să fi asistat încă de la început la întreaga scenă. Ea intervine doar la un moment dat şi îi spune bărbatului să-şi ducă lucrurile direct la Rapsodia şi că nu are ce căuta în Huniazilor, moment în care se aud tot felul de bufnituri şi trosnituri şi imediat ţipetele copilei îngrozite, urmate de: „Ooff, ce-ţi face tati!!!”. Ulterior, se aude vocea bărbatului, printre zgomote puternice de obiecte lovite, care spune: „Tot, pregătit frumos, şi cu mine-ai încheiat! Ordinară şi penală ce eşti! Stai că te … (ininteligibil). Aia-i lege. Exact ce meritai, aia ai să ai! (…) Îmi pare bine că ţi-am dat un pumn… un picior în cap ca la o minge”.