Poliţiştii Capitalei au acţionat luni pentru a găsi o femeie, în vârstă de 36 de ani, însărcinată în 9 luni, după ce aceasta a apelat numărul de urgenţă 112 şi a sesizat faptul că se află în zona pădurii Băneasa, moment în care acumulatorul telefonului său s-a descărcat înainte de a putea preciza cu exactitate locul în care se afla.
„Luni, în jurul orei 18,30, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de către o femeie, prin intermediul 112, cu privire la faptul că urmează să dea naştere unui copil şi se află în zona pădurii Băneasa, fără a putea preciza cu exactitate locul sau furniza detalii concrete ce ar fi putut facilita reperarea acesteia”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis marţi AGERPRES.
Întreg dispozitivul de siguranţă publică al Secţiei 2 Poliţie, împreună cu două echipaje din cadrul Secţiei 5 Poliţie, dar şi cu echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, s-a deplasat în zona indicată în vederea depistării femeii în cauză.
„În urma activităţilor de căutare desfăşurate în perimetrul indicat de apelantă, în jurul orei 19,00, poliţiştii au descoperit locul în care se afla femeia, căreia i-au fost acordate primele îngrijiri medicale de către unul dintre echipajele ambulanţei, ulterior fiind transportată la spital, unde la scurt timp a dat naştere unei fetiţe perfect sănătoase”, se arată în comunicat.