A ajuns la Urgente din cauza verighetei
O femeie de 37 de ani din Iasi era cat pe ce sa ramana fara degetul aratator din cauza verighetei, la numai cateva zile dupa casatorie. Femeia si-a fixat inelul pe degetul aratator de la mana dreapta, desi dimensiunile erau prea mici. Cum era de asteptat, nu a mai reusit sa il scoata. In loc sa se prezinte la spital, a stat asa mai bine de 12 ore, timp in care circulatia sangelui a fost practic blocata. Intr-un final, a ajuns la Urgente, unde medicii s-au chinuit mai bine de trei ore sa ii taie inelul, care era dintr-un material foarte dur. „Cu toate ca am reusit sa restabilim circulatia, prognosticul este inca rezervat, pentru ca femeia a asteptat prea mult inainte sa vina la spital”, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, coordonatorul UPU. (E.N.)