A ”adoptat” o mamă și șase copii! Tatăl lor este la pușcărie

Publicat: 19/11/2018 | 19:36

Oana Ursache, lector univ. dr. la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, acum profesor invitat la Universitatea Granada din Spania, a decis să ajute o familie săracă, mama și cei șase copii ai ei. Tatăl micuților este la închisoare.

Oana, care este mama a doi copii, a dezvăluit, pentru monitorulsv.ro, că va trimite pachete acestora. „O să le trimit pături, aşternuturi, un covor şi la vară o să merg să le văruiesc casa şi îi iau la mine, la Humor, o săptămână. Magda o să le ducă azi şi o sobă să le-o instaleze în casă. Copiii ăştia au nevoie în fiecare zi de noi, nu doar de Crăciun”, a spus Oana Ursache.

Ea a afirmat că a fost extrem de impresionată de cazurile sociale descoperite de Magda Săvuică în judeţul Vaslui, iniţiatoarea campaniei ”Dragoste în acțiune”.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult