Tragedie în Ajun de Crăciun! Un accident a avut loc aseară, pe Centura Capitalei, în apropierea localității Mogoșoaia. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost lovit mortal de un autoturism. Iată ce s-a întâmplat!
În jurul orei 22, un bărbat în vârstă de 41 de ani și-a pierdut viața după ce a încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis. Decizia de a sări parapeții s-a dovedit fatală. Prima mașină l-a evitat, însă o a doua, condusă de un cetățean vietnamez de 31 de ani, l-a lovit în plin.
Bărbatul a încercat să traverseze drumul printr-o zonă nesemnalizată, trecând peste parapeți. Deși un prim autoturism a reușit să îl ocolească, un al doilea vehicul, aflat în spatele acestuia, nu a mai putut evita impactul.
Echipaje de urgență, inclusiv o ambulanță cu medic și un echipaj de terapie intensivă, au ajuns rapid la fața locului. Timp de zeci de minute, medicii au încercat să îl resusciteze, dar eforturile lor au fost în zadar. Bărbatul s-a stins în brațele lor la scurt timp după ce fusese lovit.
Martorii aflați în mașina condusă de șoferul vietnamez au declarat că accidentul s-a produs într-o fracțiune de secundă, fără ca acesta să aibă posibilitatea de a evita impactul.
Un alt incident tragic a avut loc cu doar două zile înainte de Crăciun, de această dată pe autostrada A1, în zona Lugoj-Deva. Un tânăr de 30 de ani a ales să-și încheie socotelile cu viața, aruncându-se de pe un pod.
Înainte de a recurge la gestul său extrem, acesta a transmis un mesaj publicat pe rețelele de socializare, care a șocat pe toți cei ce l-au citit. Din păcate, după ce a sărit de pe pod, tânărul a fost lovit de un autoturism, impactul fiindu-i fatal. Viața lui nu a mai putut fi salvată, iar gestul său tragic lasă în urmă o durere greu de imaginat pentru cei apropiați.
VEZI MAI MULTE DETALII AICI: BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: ”Vă rog să nu mă plângeți”