O nouă lege impune participanților la trafic din Italia să poarte casca de protecţie în timpul mersului cu trotinetele electrice. Legea a devenit rapid centrul controverselor după ce primele amenzi au fost aplicate la finalul săptămânii trecute.
Oricine este prins că se deplasează cu o trotinetă electrică fără a purta cască de protecţie trebuie să plătească o amendă de 50 de euro. Cei mai mulţi dintre cei amendaţi sunt turişti străini.
Aceștia reclamă faptul că nu au fost informaţi de adoptarea legii de către companiile de închirieri.
Obligativitatea purtării căştii este una dintre măsurile prin care Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni vrea să reducă cele aproximativ 3.000 de decese înregistrate în fiecare an pe drumurile publice din Italia, transmite Il Messaggero.
De asemenea, trotinetele electrice, care sunt frecvent utilizate în destinaţiile turistice pentru deplasări scurte, vor avea plăcuţă de înmatriculare.
Pe parcursul weekend-ului, poliţia a oprit mulţi conductori de trotinete electrice care nu purtau cască de protecţie în marile oraşe din Italia, rezultatul fiind de multe ori aplicarea unei măsuri contravenționale. În acest context, deși legea este bine intenționată, toată lumea are de pierdut.
În primul rând, companiile de închirieri, care dacă nu vor oferi căști de protecție, vor fi nevoite să se retragă de pe piață. În același timp, interesul turiștilor și localnicilor pentru deplasarea cu un asemenea mijloc de transport ar putea scădea, dacă vor fi nevoiți să achite un tarif suplimentar pe casca de protecție.
În Italia sunt peste 500.000 de trotinete electrice iar anul trecut 21 de persoane au decedat în accidente rutiere care au implicat acest mijloc de mobilitate urbană. Anterior promulgării legii, purtarea căştii era obligatorie numai pentru minori.
În anumite ţări, precum Marea Britanie sau Ţările de Jos, trotinetele electrice sunt complet interzise.