Nicu Sârghea s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un AVC. Toboșarul trupei VUNK a lăsat în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință și toată lumea este în stare de șoc. Cornel Ilie, solistul formației, avea o legătură strânsă de prietenie cu Nicu. Cei doi se știau din școala generală, iar vestea tristă a picat ca un trăsnet peste cântăreț. Iată ce mesaj cutremurător a transmis!
Cornel Ilie este devastat de durere după ce a aflat de moartea lui Nicu Sârghea. Solistul trupei VUNK și toboșarul formației erau prieteni foarte buni, încă din copilărie. Aveau amintiri de neuitat din școala generală, iar prietenia lor era foarte unită.
Vestea morții lui Nicu a picat ca un trăsnet peste toți membrii trupei, însă Cornel Ilie este distrus de durere. Acesta abia și-a găsit cuvintele, să exprime tristețea pe care o simte după moartea bunului său amic.
Cornel Ilie a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Nicu Sârghea, pe care nu-l va putea uita vreodată. Alături de un mesaj copleșitor, el a postat și o fotografie din copilărie în care se afla alături de regretatul artist. De acum, i-au rămas doar amintirile.
„Nicu Sârghea de la clasa a III-a B, așa l-am cunoscut, era un băiat blond, cu ochi albaștri. Avea bermude și ciorapi lungi pana unde încep genunchii. Eu eram la A. Amândoi la școala generală nr.15. Avea o cățelușă găsită pe stradă, Pinky. A avut câini mereu. Iubea animalele la nebunie și avea grijă de ele. Dacă avea cu ce, hrănea și câinii vagabonzi din benzinăriile la care ne opream prin țară.
Nicu Sârghea de la a III-a B este prietenul meu cel mai vechi și mai bun. Eram și vecini și am trecut prin viață împreună, la fel de apropiați cum sunt timpul și calendarul. Nicu Sârghea de la a III-a B a făcut ceva istorie în muzica romanească, împreună cu prietenul lui cel mai bun și mai vechi. Dar niciodată nu ne-am dat importanta și ne distram când ii vedeam pe alții ca o fac.
Nicu Sârghea avea cel mai mare suflet pe care îl poate purta un om cu el. Și nu l-am văzut niciodată trist. Nervos, suparat, îngrijorat, neînțeles, da. Trist, niciodată.
Iubea viata. Și muzica. Corpul lui Nicu pleacă puțin. Restul rămâne. Pana și plecarea lui a fost pe ritm, într-o măsură simetrică și muzicală.12.12.2024.Te iubesc, Nicușor. Mă suni tu înapoi când poți”, a fost mesajul trist transmis de Cornel Ilie.
CITEȘTE ȘI: Nicu Sârghea, dialog halucinant cu una dintre fane. Ce a putut să-i spună cu câteva ore înainte să moară