Gabi Bădălău este unul dintre personajele controversate din showbizul de la noi, care se bucură de atenție sporită și datorită relației cu Bianca Drăgușanu. Cei doi sunt ba împreună, ba despărțiți, însă rămân mereu în lumina reflectoarelor. Pe lângă situația amoroasă, afaceristul a ținut și prima pagină a ziarelor din cauza scandalurilor. Acesta a fost implicat în fapte de corupție și a ajuns în instanță. Acum, el a primit o nouă lovitură!
Gabi Bădălău se luptă să-și demonstreze nevinovăția într-un dosar în care este implicat, în urma unor fapte de corupție. Afaceristul e vizat de DNA, încă de anul trecut, după ce ar fi dat mită unui primar al unei comune din Giurgiu pentru a primi un contract de înființare a unei rețele de apă. De atunci, el este urmărit penal și acuzat de dare de mită.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 martie 2023, a unui inculpat, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită.”, se arată în comunicatul DNA.
De curând, a primit o nouă lovitură în procesul în care este implicat, după ce ar fi cerut pentru a doua oară recuzarea unui judecător.
Bădălău a mai făcut o cerere similară, în urmă cu o jumătate de an, însă și atunci instanța i-a refuzat-o. Nu s-a lăsat, și-a încercat norocul a doua oară. A făcut iar o solicitare de acest tip și a primit un alt refuz. Drept răsplată, afaceristul s-a ales și cu plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 300 de lei.
„Respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a domnului judecător Marcău Cătălin Antonius, cerere formulată de inculpatul Bădălău Radu Gabriel în dosarul nr. 657/122/2023 al Tribunalului Giurgiu. Obligă inculpatul Bădălău Radu Gabriel la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Fără cale de atac”, se arată în decizia instanței, potrivit portalului de judecată.
CITEȘTE ȘI: Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție? Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și…