În fiecare an, în data de 3 decembrie, este prăznuit un sfânt român. Moaștele sale se află pe teritoriul țării noastre, motiv pentru care sărbătoarea este însemnată cu cruce albastră în calendar. Aflați toate detaliile mai jos, dar și o rugăciune pe care o puteți rosti în ziua de marți.
Marți, pe 3 decembrie 2024, se face pomenirea Sfântului Gheorghe de la Cernica în calendarul creștin ortodox. S-a născut în 1730 la Săliștea Sibiului și a ales să își dedice viașa bisericii la o vârstă fragedă. A slujit la București, după care a ajuns la Muntele Athos, unde a fost îndrumat de Paisie Velicicovschi.
Alături de marele stareț de la muntele Athos, Sfântul Gheorghe de la Cernica a contribuit la renașterea vieții monahale în Moldova, iar mai târziu, în Țara Românească, unde a ajutat la dezvoltarea Mănăstirii Cernica și a adunat în jurul său 103 mucenici.
Sfântul Gheorghe a încetat din viață în anul 1806 și a fost înmormântat la Cernica. Este însemnat cu cruce albastră în calendar pentru că moaștele sale se află pe teritoriul țării noastre. Tot în această zi, este și prăznuirea Sfântului Prooroc Sofonie. Credincioșii care țin pot au dezlegare la pește, ulei și vin. Iată o rugăciune pe care o pot rosti în ziua de marți, potrivit Neamulortodox.ro.
„Doamne Dumnezeul meu, osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Prorocule, care eşti mai mare decât toţi prorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El.
Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui. Întinde mâna aceea cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Prorocule, luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.”