Încoronarea Regelui Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord i-a costat anul trecut pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline, o sumă deloc de neglijat în contextul problemelor economice evidente prin care trece țara post Brexit.
Charles a fost încoronat oficial rege la Westminster Abbey în mai 2023, în cadrul unei ceremonii la care au participat demnitari din întreaga lume. Un concert somptuos a fost organizat în seara următoare la Castelul Windsor.
Potrivit BBC, Departamentul pentru Cultură, Media şi Sport (DCMS) a cheltuit 50,3 milioane de lire sterline, în timp ce costurile pentru asigurarea securităţii în timpul încoronării de către Ministerul de Interne s-au ridicat la 21,7 milioane de lire sterline.
Dezvăluirea notei de plată i-a scandalizat pe criticii monarhiei, care denunţă cheltuielile mult prea mari, deconectate de realităţile economice ale Marii Britanii.
„Cheltuirea excesivă a banului public de către Familia Regală afectează nivelul de trai al cetățenilor britanici, pe fondul problemelor deja existente din economie, care se acutizează”, susțin antimonarhiștii.
Citește și: CE BOALĂ ARE REGINA CAMILLA, DE FAPT? MEDICII SUNT ÎNGRIJORAȚI
Familia regală s-a confruntat recent cu solicitări pentru mai multă transparenţă în privința proprietăţilor și activelor deţinute, după ce o investigaţie a scos la iveală faptul că membrii săi au profitat de instituţiile publice, beneficiind în acelaşi timp de scutiri semnificative de taxe.
Totodată, monarhul britanic primeşte mai mulţi bani publici comparativ cu omologii săi europeni, în contextul în care prin definiție, este un multimilionar înnăscut și nu ar avea nevoie de banii contribuabililor.
Potrivit unui sondaj efectuat înainte de încoronare, peste jumătate dintre britanici erau de părere că guvernul britanic nu trebuia să finanţeze ceremonia.
Citește și: ZIUA REGELUI CHARLES, TRANSFORMATĂ ÎNTR-UN „COȘMAR ABSOLUT” DE PRINȚUL WILLIAM ȘI PRINȚUL HARRY!