Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii prezenți în secție la ora închiderii vor putea să își exprime opțiunea până cel târziu la 23:59.
Acest scrutin prezidențial, la care participă 13 candidați, marchează un moment important pentru viitorul politic al țării. Noul președinte își va începe mandatul pe 21 decembrie 2024, iar funcția poate fi ocupată pentru cel mult două mandate consecutive.
UPDATE 11:35: Județele Olt și Teleorman rămân fruntașe la prezența la vot, cu procente de 17,50%, respectiv 16,80%, în continuare lideri la nivel național.
UPDATE 11: 22: Traian Băsescu a votat împreună cu soția la AD Xenopol.
UPDATE 11:20: Până acum, doar 4.200 de români au votat prin corespondență, un număr semnificativ mai mic, de aproape șase ori, față de scrutinul anterior.
UPDATE 11:05: Peste 2 milioane de români au votat până acum în secțiile din țară, majoritatea dintre aceștia fiind înscriși pe listele permanente (aproape 1,5 milioane). Regiunea sudică a țării este cea mai activă, în timp ce nordul și vestul înregistrează o prezență mai scăzută la urne.
UPDATE 11:02: Candidatul la alegerile prezidențiale, Cristian Diaconescu (independent), și-a exercitat dreptul de vot la Colegiul Dimitrie Cantemir.
„Îi rog pe români sa vina la vot, este un moment crucial”, a spus Diaconescu.
UPDATE 11:00: Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat duminică, după ce a votat în comuna sa natală, Cârța, din județul Harghita, că România are nevoie de un președinte care să susțină oamenii și care să aducă speranță în fiecare familie.
„Astăzi e primul tur al alegerilor prezidenţiale şi sunt convins, sper că vom avea un preşedinte care va fi mult mai atent la tot ceea ce doreşte societatea românească. (…) România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor, care asigură securitatea, aş putea să spun preşedinte protector, care are capacitatea de a asigura securitatea pentru fiecare om, va reda speranţa pentru fiecare familie şi se va ocupa, în primul rând, de problemele legate de declinul demografic, fiindcă asta este problema cea mai importantă a României”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.
UPDATE 10:58: La această oră prezența la urne a ajuns la 11,04%.
UPDATE 10:45: Candidatul la alegerile prezidențiale, Mircea-Dan Geoană (independent), și-a exercitat dreptul de vot la Colegiul I.L. Caragiale din București. Geoană a mers la vot alături de soție și copii.
„Avem de ales între corupţie şi patriotism. Este nevoie de participare masivă la vot. Aşteptăm şi diaspora să voteze. De asemenea am un mesaj şi pentru diaspora basarabeană. Noi am mai trecut prin acest exerciţiu, suntem încrezători. Criza economică bate la uşă. Rugămintea mea este să alegeţi cei mai competenţi oameni pe care îi găsiţi pe aceste liste”, a declarat Mircea Geoană.
UPDATE 10:40: Candidata la alegerile prezidențiale, Elena-Valerica Lasconi (USR), și-a exercitat dreptul de vot la secția 426, Colegiul Mihai Bravu.
“Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară, într-o țară în care să funcționeze instituțiile statului, într-o țară în care să ai parte de o școală bună pentru copilul tău, de un spital în care să fii tratat. Am votat cu încrederea că 1116 români nu au murit degeaba în 1989 și că putem să continuăm ce am început atunci. Am votat cu încrederea că vom avea o Românie pentru toți, nu doar pentru unii”, a transmis Lasconi.
UPDATE 10:25: Registrul Electoral, portalul online disponibil pentru cetățeni, nu este funcțional, cel mai probabil din cauza numărului mare de persoane care încearcă să îl acceseze simultan.
UPDATE 10:05: Peste 1,28 milioane de români au votat la secțiile din țară, dintre care majoritatea (aproape 900.000) au votat pe listele permanente. În total, prezența la urne a depășit 8%, atingând 8,22 %. Tinerii cu vârsta de până la 34 de ani au avut o mobilizare mai scăzută la alegerile prezidențiale din 2024, înregistrându-se o prezență cu 15% mai mică față de aceeași perioadă din 2019.
UPDATE 10:02: Președintele Klaus Iohannis a votat la o secție de la Liceul Jean Monnet din București.
Președintele a votat și la referendumul local propus de primarul Nicușor Dan. După ce și-a exprimat opțiunea, șeful statului a părăsit secția de votare fără a face declarații, dar a transmis un mesaj simplu pentru cetățeni: „Să poftească toți la vot”, conform Agerpres.
UPDATE 09:36: Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și-a exercitat dreptul de vot la o secție din București.
UPDATE: La ora 09:30, s-a înregistrat primul milion de voturi exprimate la secțiile de votare din țară, ceea ce corespunde unei prezențe la urne de 5,52%. Județele Olt, Contanța și Teleorman conduc la nivel național în ceea ce privește prezența la vot, cu procente de 6,49%, respectiv 6,39%.
09.00 – Marcel Ciolacu, președintele PSD votează la Școala Gimnazială Nr. 192, Strada Munteniei, nr.32, București.
UPDATE: Candidatul la alegerile prezidențiale și președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a exercitat dreptul de vot în această dimineață.
„Am votat pentru o Românie puternică din punct de vedere economic, o Românie cu o voce puternică în lume, o Românie în care cetățenii să aibă un trai decent și, nu în ultimul rând, am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său. Am votat pentru cât mai multe victorii ale românilor și ale României, precum ultima victorie de acum câteva zile – aderarea completă la spațiul Schengen. Am votat pentru stabilitate, echilibru, echitate socială și, de asemenea, pentru pace. Ne dorim un trai mai bun, iar cu toții ne dorim să fim așa cum suntem noi, românii. Sunt ferm convins că, după această campanie electorală, așa vom fi.”, a transmis Marcel Ciolacu, când a ieșit de la secția de votare.
UPDATE 08:20: Candidatul la alegerile prezidențiale și președintele PNL, Nicolae Ciucă, și-a exercitat dreptul de vot duminică dimineață, la ora 08:00. Acesta a votat alături de soția sa la o secție de votare din comuna Balotești, județul Ilfov, organizată în incinta Grădiniței nr. 3 din satul Dumbrăveni.
„Este într-adevăr o zi importantă pentru România, este o zi în care eu, personal, am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie. Este o zi în care îmi pun speranţa că votul util merge către acel candidat care are onestitatea, decenţa şi pregătirea necesară să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de responsabilităţile acestei funcţii. Am votat util pentru acel candidat care poate să reprezinte toate aceste valori ale democraţiei româneşti. Sper ca astăzi să vină la vot cât mai mulţi români, pentru că este vorba despre viitorul nostru, despre viitorul copiilor noştri”, a declarat Nicolae Ciucă, când a ieșit din secția de votare.
Conform datelor în timp real oferite de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), până la ora 8:00, au votat 454.360 de persoane, ceea ce reprezintă 2,52% din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale. Din acest număr, 346.806 alegători au votat în mediul urban, iar 107.554 în mediul rural. Cu urna mobilă au fost înregistrate 16 voturi. Prezența la vot pe cifre poate fi accesată AICI
Un aspect remarcabil îl constituie numărul semnificativ de voturi exprimate din afara granițelor. În primele ore ale zilei, 223.722 de alegători din Diaspora și-au exprimat opțiunea, dintre care 4.227 au votat prin corespondență, iar 219.495 pe liste suplimentare.
Conform articolului 81 din Constituția României, președintele țării este ales printr-un proces electoral bazat pe vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Pentru a câștiga din primul tur, un candidat trebuie să obțină cel puțin 50%+1 din voturile valabil exprimate. Dacă niciunul dintre cei 13 candidați înscriși în cursa prezidențială nu reușește să atingă acest prag, procesul electoral va continua cu un al doilea tur de scrutin. În această etapă, programată pentru 8 decembrie, se vor confrunta primii doi clasați, urmând ca alegătorii să decidă între aceștia viitorul președinte al României.
Participarea la vot este unul dintre cele mai importante drepturi și responsabilități civice ale cetățenilor. Pentru a vă asigura că puteți vota în condiții optime, este esențial să cunoașteți regulile, pașii și procedurile necesare pentru a vă exprima opțiunea electorală în mod corect și transparent.
Pentru a putea vota, este obligatoriu să prezentați un act de identitate valabil. Printre documentele acceptate se numără cartea de identitate, cartea electronică de identitate, buletinul de identitate, pașaportul sau, în cazul cetățenilor români din Diaspora, documentele specifice pentru exercitarea votului în afara granițelor. Verificați valabilitatea actelor înainte de ziua alegerilor, pentru a evita orice neplăceri.
Pentru a afla exact unde trebuie să votați, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pune la dispoziție Registrul Electoral, un portal online accesibil oricărui cetățean. Utilizând Codul Numeric Personal (CNP), puteți verifica rapid și ușor secția de votare la care sunteți arondat. Acest instrument este esențial pentru a evita confuziile și pentru a economisi timp în ziua votului. AICI poate fii accesat portalul.
La intrarea în secția de votare, alegătorii trebuie să prezinte actul de identitate unui operator care îl va scana pentru a verifica validitatea și pentru a confirma înscrierea pe listele electorale. După validare, veți primi un buletin de vot și un ștampilă inscripționată cu „VOTAT”. În cabina de vot, veți marca opțiunea dumneavoastră pe buletin, după care acesta trebuie introdus în urna special amenajată. La final, ștampila va fi returnată, iar actul de identitate vă va fi înapoiat.
Cetățenii români aflați în afara granițelor beneficiază de condiții speciale pentru a vota. Aceștia pot opta pentru votul în secțiile din Diaspora sau pentru votul prin corespondență, dacă s-au înregistrat în prealabil pentru această opțiune. În zilele precedente scrutinului, în Diaspora au fost organizate secții de votare suplimentare pentru a facilita accesul cetățenilor.
Pentru a evita eventualele dificultăți sau întârzieri, țineți cont de următoarele recomandări:
Alegerile prezidențiale din 1990 au rămas un moment unic în istoria electorală a României postdecembriste, fiind singurele în care președintele țării a fost ales din primul tur de scrutin. Acest eveniment a avut loc într-un context politic și social de tranziție, imediat după căderea regimului comunist, marcând începutul democrației românești moderne. Popularitatea mare a candidatului câștigător, Ion Iliescu, și lipsa unei opoziții consolidate au fost factori decisivi care au dus la acest rezultat.
Participarea masivă la vot, cu o prezență de 86,19% dintre cetățenii cu drept de vot, rămâne un record neegalat în istoria electorală ulterioară a României. Acest procent reflectă entuziasmul și implicarea civică a populației din acea perioadă, când schimbările politice erau privite cu speranță. De-a lungul anilor, prezența la vot a scăzut semnificativ.
Pe 10 octombrie, BEC a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea candidaților pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024, primul tur.
Elena-Valerica Lasconi (USR)
George-Nicolae Simion (AUR)
Ion-Marcel Ciolacu (PSD)
Nicolae-Ionel Ciucă (PNL)
Kelemen Hunor (UDMR)
Mircea-Dan Geoană (independent)
Ana Birchall (independentă)
Alexandra-Beatrice Bertalan Păcuraru (Alternativa pentru Demnitate Națională)
Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
Ludovic Orban ( Și-a anunțat retragerea din cursa pentru alegerile de la prezidențiale și că o va susține pe Elena Lasconi) (Forța Dreptei)
Călin Georgescu (independent)
Cristian Diaconescu (independent)
Cristian-Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român)
Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
Citește și: CÂTE BULETINE DE VOT TREBUIE SĂ ȘTAMPILEZE ROMÂNII LA ALEGERILE DE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE 2024