Doliu în lumea muzicii! Lumea muzicală din România a fost zguduită de vestea trecerii în neființă a artistului Marius Bațu, unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică folk. Acesta s-a stins din viață la doar 65 de ani, lăsând în urmă o moștenire culturală remarcabilă și o carieră ce a influențat muzica românească.
Marius Bațu s-a remarcat încă din tinerețe prin talentul său artistic deosebit. Născut la Constanța, pe 30 octombrie 1959, Bațu și-a început cariera muzicală în 1977, când a cofondat grupul Poesis alături de Eugen Baboi. În anii ce au urmat, acesta a devenit o figură centrală a muzicii folk din România, atrăgând atenția publicului prin melodiile sale sensibile și prin vocea inconfundabilă. Activitatea sa a fost strâns legată de „Cenaclul Flacăra” în perioada 1982-1985, o mișcare artistică ce a modelat scena culturală românească a vremii.
Trupa Holograf se află în doliu după pierderea unui mare prieten și colaborator, Marius bătu Aceștia au transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, exprimându-și regretul profund față de dispariția acestuia.
„Cântecul șoptit s-a stins!
Prea devreme și prea abrupt Marius Bațu!
Drum lin prietene!
Dumnezeu să-ți lumineze calea!”, a fost mesajul transmis de trupa Holograf pe rețelele de socializare.
După o perioadă de opt ani petrecută în Germania, Marius Bațu s-a întors în țară în 1994, reluând activitatea cu grupul Poesis. Albumul „Cântec Șoptit”, lansat în 1996, a marcat o revenire spectaculoasă, consolidându-i poziția în peisajul muzical. Versurile lirice și acordurile profunde au făcut ca piesele sale să fie îndrăgite de generații întregi de ascultători.
Pe lângă activitatea sa cu Poesis, artistul a fost implicat în proiecte de anvergură alături de nume mari ale muzicii românești. A colaborat cu formația Holograf pe mai multe albume de succes, printre care „69% Unplugged”, „Supersonic” și „Undeva departe”. Rolul său în aceste proiecte, ca chitarist și backing vocal, a completat identitatea sonoră a trupei. De asemenea, Marius Bațu a contribuit la albume memorabile alături de artiști precum Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndărică, Compact și Stepan Project.
Un alt moment de referință în cariera sa a fost alăturarea grupului Pasărea Colibri, în iunie 2001. Împreună cu această formație emblematică, Marius Bațu a lansat albumul „Încă 2000 de ani” și a interpretat melodii devenite clasice, precum „Elegie” și „Cântec șoptit”. Aparițiile sale scenice alături de această trupă au fost primite cu entuziasm, consolidându-i statutul de artist complet și respectat.
Ultimii ani din viață au fost dedicați concertelor și evenimentelor care i-au adus aproape de publicul său fidel. Programat să cânte pe 23 noiembrie la Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” din Lugoj, în cadrul unui eveniment intitulat „Rădăcini în vers și cântec”, artistul a fost împiedicat de o problemă de sănătate severă. În seara anterioară, după un concert susținut la Timișoara, Marius Bațu s-a simțit rău și a fost transportat de urgență la spital. Medicii au descoperit probleme cardiovasculare severe, iar ulterior s-a constatat că acesta a suferit un infarct fatal.
Citește și: GABRIEL COTABIȚĂ A MURIT LA 69 DE ANI. ARTISTUL A AVUT TOT MAI MULTE PROBLEME DE SĂNĂTATE
Vestea morții lui Marius Bațu a întristat-o pe frumoasa cântăreață. Narcisa susține că l-a admirat mult pe artistul de muzică folk, rememorând prima zi în care cei doi s-au cunoscut.
„A fost un om pe care l-am admirat foarte mult. Era extrem de bun și generos, cel puțin cu mine, din prima zi în care ne-am întâlnit la studio, a fost foarte bun. Era un tip foarte haios, inteligent, elegant și avea una dintre cele mai frumoase voci pe care le-am auzit vreodată. Indiferent cât de obosit sau bolnav era, cânta mai bine decât aproape oricine.
Îmi amintesc perfect prima zi în care l-am întâlnit. Nu știam cine este. Eu imprimam pentru prima dată la un studio din București, piesa Câmpuri aurii. La un moment dat, au intrat doi domni în studio, iar unul dintre ei a întrebat cine cântă. Mi-au spus: Wow, sună foarte bine! Vrei să îți facem backing vocal? Eu, aveam doar 19 ani, și am răspuns: Nu știu, întrebați-i pe oamenii din studio.
Mai târziu, cei care au scris piesa mi-au spus că acei domni erau cei de la Poesis. Mie nu îmi venea să cred. Cei pe care îi ascultam eu la radio, care cântau Odată am ucis o vrabie?
Îmi amintesc perfect cum arăta Marius: avea părul creț, lung, o cămașă albă impecabilă și o pereche de jeanși galbeni. Era atât de elegant și de pedant. În acea zi mi-a cumpărat Cartea tibetană a morților, am fost foarte impresionată.”, a declarat artista, conform click.ro.