Scandal de proporții într-un club din Oradea! Totul s-a întâmplat la scurt timp după un concert susținut de cunoscutul cântăreț Connect-R! Din ce motiv a izbucnit conflictul, dar și cine sunt rivalii? S-au aruncat mulți pumni și picioare în local în urma spectacolului susținut de artist! Vă prezentăm cele mai noi detalii cu privire la acest caz!
Potrivit primelor informații, scandalul a început în momentul în care un tânăr, nepot al unui preot, a fluturat un steag pe ritmul muzicii. Gestul nu i-a picat prea bine unui alt petrecăreț, așa că nu s-a mai abținut și fără să stea prea mult pe gânduri i l-a smuls din mână!
Cei prezenți au intervenit, însă cei doi au continuat să se lovească, în ciuda țipetelor de pe fundal. Lucrurile au degenerat destul de repede, iar de la distracție până la bătaie a fost doar un pas. Ringul de dans s-a transformat într-un teren de lupte!
Cel ce l-a atacat pe nepotul preotului din Oradea a fost lovit cu o sticlă în cap chiar de cel ce flutura steagul. Rivalul său era destul de bine antrenat când vine vorba de bătăi. Spunem asta pentru că a fost campion la box, deci s-a lăsat cu lovituri ca în ring, potrivit ebihoreanul.ro.
Autoritățile au fost sesizate și au intervenit de urgență la fața locului pentru a vedea despre ce era vorba. Nu numai mascații și-au făcut apariția, ci și câțiva medici. Oamenii legii s-au ocupat de cercetări, iar așa au decis să deschidă dosare penale pe numele celor implicați, pentru tublurarea liniștii publice, dar și pentru încăierare
Pentru că s-a lăsat cu lovituri destul de puternice, medicii au avut grijă să se ocupe de starea persoanelor rănite în urma scandalului. Nu putem să nu precizăm faptul că totul s-a întâmplat la sala de evenimente Ambasador din Oradea.
Citește și: Tânăra bătută într-un hotel din Iași rupe tăcerea. Ce relație avea cu agresorul, de fapt