Oana Moșneagu și Vlad Gherman au fost mereu foarte prezenți în mediul online, reușind să adune sute de mii de urmăritori. De curând, fanii au început să se îngrijoreze pentru că cei doi au lipsit de pe rețelele de socializare. Astfel, actorul s-a văzut nevoit să explice situația.
La începutul lunii iunie, Vlad Gherman și Oana Moșneagu și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Cei doi actori formează un cuplu solid, iar dincolo de rolurile pe care le-au avut în serialele românești, au reușit să se facă plăcuți publicului și prin intermediul postărilor din mediul online. Aceștia realizează diverse videoclipuri amuzante care sunt pe placul interanuților. Însă, în ultimele zile au lipsit din „peisaj”.
Citește și: Oana Moșneagu, schimbare radicală de look! Cum arată acum soția lui Vlad Gherman: „Nu îmi pasă”
Fanii Oanei Moșneagu și ai lui Vlad Gherman s-au îngrijorat atunci când au văzut că cei doi au lipsit în ultimele zile din mediul online. În cazul actriței, ultima postare a fost în urmă cu zece zile. Astfel, soțul ei a decis să explice situația.
Vlad Gherman a mărturisit că el și Oana Moșneagu au trecut printr-o situație dificilă în familie. Așadar, cei doi au decis să ia o pauză de la rețelele de socializare pentru a trece peste momentele grele. De asemenea, actorul le-a recomandat urmăritorilor lui să își facă timp pentru ei atunci când au ocazia.
„Referitor la mine și la Oana Moșneagu, am luat o pauză de la social media pentru că am trecut printr-o situație în familie și am decis să ne luăm puțin timp ca să ne revenim. Noi suntem foarte bine și mai conectați ca oricând unul cu celălalt de când am luat această pauză. Vă sugerăm și vouă, din când în când, să vă luați timp pentru voi și pentru cei dragi vouă!”, a scris Vlad Gherman pe Facebook.
În urmă cu ceva timp, Oana Moșneagu a mărturisit că ea și partenerul său au ajuns la terapie de cuplu încă de la începuturile relației. De asemenea, actrița a mai dezvăluit că dacă nu lua hotărârea să facă acest pas, cel mai probabil ea și Vlad Gherman nu mai formau un cuplu în ziua de astăzi.
„Cred că, dacă eu și al meu iubit nu am fi apelat la terapia de cuplu în stadiul incipient al relației noastre, nu știu dacă am fi ajuns să mai fim împreună acum și să vorbim despre căsătorie. Noi am ales să mergem la terapie pentru că ne uitam unul la altul, știam că ne dorim să fim împreună, cu datele pe care fiecare le avea despre celălalt până în acel moment, și ne-am dat seama că suntem doi oameni la o vârstă, care cară cumva experiențele care ne-au format, într-adevăr, dar și niște traume din niște relații anterioare.
Și noi ne-am întâlnit și am băgat la înaintare în prima fază a relației mai degrabă traumele din trecut decât o părticică din sufletul nostru. Noi am venit bușiți după toate experiențele anterioare, în mod diferit, încât pur și simplu nu reușeam să ne acordăm.
Era clar că ne dorim să fim împreună. Exista o atracție între noi și o chimie între noi și o profunzime a întâlnirilor noastre care ne-a făcut să alegem varianta asta”, a declarat Oana Moșneagu, potrivit Unica.ro.
Citește și: Vlad Gherman a ajuns să doarmă cu pampers după intervenția suferită: „Cu ajutorul Oanei care mi-a…”