Anca Dinicu a născut! Actrița a împărtășit cu fanii ei felicitările și buchetele primite, iar numele celui mic s-a aflat într-una dintre acestea. Iată cum îl cheamă pe băiețelul șatenei!
În urmă cu 5 luni, chiar de ziua copilului, Anca dădea vestea cea mare: era gravidă!
De Ziua Copilului vă spun că așteptăm un copil. Eu și cu tipul ăsta din spatele meu. Mai bine să aflați de la mine decât de la vreo mătușă care a auzit de la o nepoată. Bun, acum că știți, stau liniștită. Sărbătoriți frumos copilul din voi cu orice ocazie. La mulți ani!”, spunea ea atunci.
Acum, actrița a dat naștere primului ei copil, iar numele celui mic s-a aflat deja, asta pentru că vedeta a postat un story din care se poate observa cum îl cheamă pe nou-născut.
Se pare că, vedeta a născut în secret, având în vedere faptul că astăzi a postat mai multe filmulețe în care le arată fanilor ei buchetele de flori pe care le-a primit după ce a dat naștere primului ei copil, dar și felicitările. Așa s-a aflat și numele micuțului, din felicitarea primită de la Monica Munteanu.
„Viața începe astăzi, felicitări pentru noua postură de mămică și bun venit acasă lui Radu! Te iubim.”
Acestea fiind spuse, Anca Dinicu și soțul ei au ales ca micuțul lor să poarte numele Radu.
În urmă cu câteva luni, Anca Dinicu vorbea despre cât de greu îi era să aleagă numele celui mic și prezenta variantele pe care le avea la momentul respectiv. Se pare că, Radu se afla printre acestea.
Prima oară am zis Andrei, după care am zis că sunt prea mulți Andrei. Apoi am zis Radu, după care am zis Acum ne-am hotărât împreună la numele de Rareș, dar peste două luni cine știe cum o să îl cheme, Freddy, Michael. Vreau să fie un nume românesc care să meargă cu Constantin, așa îl chema și pe tata. Noi am aflat că o să fie băiețel de Sfântul Constantin și mi se pare mie drăguț să îi spunem Constantin, plus că e și o melodie pe care o să i-o pun de ziua lui, și când o să mă enervez o să îi zic . Constantin sigur rămâne.”, spunea actrița.
CITEȘTE ȘI: Ce a făcut graviduţa Anca Dinicu fără iubi, la mare. ”Liberă de contract” pentru un weekend la Mamaia!