Silviu Prigoană a murit marți, 12 noiembrie 2024, la vârsta de 60 de ani. Deși nu avea vârsta de pensionare, fostul afacerist se pensionase anticipat în urmă cu 4 ani. Pe lângă veniturile colosale pe care le încasa din propriile afaceri, fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu avea o pensie la care mulți seniori din România nici măcar nu îndrăznesc să viseze.
Silviu Prigoană a fost una dintre cele mai influente și cunoscute persoane din mediul de afaceri din România. Fostul politician și-a găsit sfârșitul într-un restaurant din Bran, județul Brașov, în timp ce lua masa alături de mai multe persoane cunoscute. La un moment dar, acesta ar fi început să se simtă rău, să tușească și s-a prăbușit la pământ. Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului, iar paramedicii i-au aplicat – timp de aproape o oră – manevrele de resuscitare, însă în zadar. Din primele informații, se pare că acesta ar fi suferit un infarct.
„Expertiza medicală s-a finalizat. Nu mai sunt două ipoteze cu privire la decesul lui Silviu Prigoană. Cauza morții este acum certă. Potrivit expertizei medicale, Silviu Prigoană a suferit un atac de cord, date fiind și antecendentele medicale. Deci nu s-a înecat cu mâncare, așa cum s-a presupus inițial”, notează Digi24.
Silviu Prigoană s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani. Deși nu avea vârsta legală de pensionare, afaceristul se pensionase anticipat în urmă cu 4 ani. Pe lângă veniturile obținute din afacerile și firmele la care era acționar, în trecut – timp de 20 de ani, fostul politician a avut un salariu brut în valoare de 160.000 de euro. Din aceștia 60.000 de euro reprezentau contribuțiile la stat. Prin urmare, Silviu Prigoană avea o pensie pe măsură: 11.000 de euro. NU RATA: Când va fi înmormântat Silviu Prigoană. Familia lui ar fi decis să procedeze ca în cazul răposatului său tată
”Timp de 20 de ani eu am avut 160.000 de euro, salariu brut. Deci netul, ce luam în mână, era de 100.000 euro pe lună, iar contribuția la Stat era de 60.000 de euro luna. Eu iau 11.000 de euro la acest moment, în mână. Banii îi aduce poștașul la ușă, nu se pun pe card. Îmi dă din ăia de 500 așa, bancnote mari! Eu mi-am asigurat bătrânețea! Am fost deștept, nu prost, cum a zis Tatoiu! Eu acum trăiesc doar din banii din pensie. Nu mai am vreo afacere, gata!”declara Silviu Prigoană, în urmă cu ceva timp, în podcastul moderat de Viorel Grigoroiu.
De-a lungul vieții sale, Silviu Prigoană a strâns o avere impresionantă, fiind implicat în mai multiple afaceri. Fostul politician ar fi strâns o avere de peste 100 de milioane de euro – 22 terenuri, 21 case și apartamente, colecție de timbre în valoare de 10.000 de euro, colecții muzicale de 100.000 de euro și ceasuri de lux în valoare de 50.000 de euro – bunuri care vor ajunge la cei patru copii pe care acesta îi avea. La momentul decesului său, se pare că afaceristul avea deja testamentul pregătit. În cadrul unui interviu, în urmă cu ceva timp, afaceristul a dat de înțeles că soției lui nu îi va rămâne niciun leu, averea fiind împărțită celor patru copii ai lui: „Soției mele poate să îi lase mama și tatăl ei, eu nu. Am lăsat totul copiilor.”, spunea el într-un interviu.