Vestea că Silviu Prigoană s-a stins din viață a venit ca un fulger și a adus durere în sufletele apropiaților. Ce spun vecinii despre omul de afaceri, după moartea sa. Vă prezentăm cele mai noi declarații! Iată cum era privit fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu!
Silviu Prigoană a murit ieri, 12 noiembrie 2024, într-un restaurant din Bran. Apropiații nu au decât cuvinte de laudă la adresa afaceristului, iar printre vecinii cu care se înțelegea de minune este Cristian Grețcu de la Divertis.
Cei doi nu numai că locuiau unul în apropierea celuilalt, ci actorul Cristian Grețcu l-a și interpretat în trecut. Silviu Prigoană avea o relație destul de apropiată cu vecinul său și a fost descris drept un om cumsecade, amabil, dar și glumeț.
„Nu știu pe nimeni din zona asta care să spună „Bine că s-a dus”. Toți îl regretăm și asta e, dar eu printre alții, printre personajele pe care le-am interpretat eu a fost și Silviu Prigoană (…) Foarte bine a reacționat. Într-o seară de vară, am stat aici în foișor la el, am băut un pahar de vin și am butonat pe canalul Divertis și s-a distrat la personajul Prigoană”, a declarat Cristian Grețcu, la Antena Stars.
Potrivit declarațiilor făcute de Cristian Grețcu, nimeni nu a avut de spus cuvinte urâte la adresa lui Silviu Prigoană. Actorul îl vedea destul de des pe afacerist și se salutau de fiecare dată. Ba chiar mai mult, cei doi au și vorbit în urmă cu aproximativ o săptămână.
„Cred că în urmă cu o săptămână, pe aici, pe la poartă. De obicei, aveau mașini care intrau, ieșeau și eu care îl vedeam, îl salutam. Noi nu am avut de ce să avem altfel de cuvinte (n.r. decât cele de laudă). A fost un om cumsecade, a avut traiectoria lui, a fost întreprinzător, a fost un antreprenor de succes cât a fost că apoi se retrăsese. Mi-au plăcut și glumele pe care le făcea pe la televizor, că îi aduce pensia cu camionul de bani, una dintre ultimele glume pe care le-a făcut (…) Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a adăugat actorul.
Cristian Grețcu își amintește cu drag de glumele pe care le făcea Silviu Prigoană, mai ales atunci când venea vorba de pensia pe care o încasa.
Citește și: Autopsia lui Silviu Prigoană s-ar fi terminat. Ce cauze ale morții au medicii legiști