Un medic de la Institutul Oncologic din București, se confruntă cu acuzații de ucidere din culpă, după ce doi pacienți s-au stins din viață în urma unor intervenții chirurgicale în care au fost uitate comprese în cavitatea abdominală. Vă prezentăm cele mai noi informații cu privire la caz! Este vorba despre doctorul Gabriel Gogescu.
Prima victimă a medicului avea 73 de ani în momentul tragediei. Pacientul a murit în urmă cu aproximativ doi ani, după ce a fost supus unei operații de colon. În urma intervenției, medicul nu ar fi scos câteva pansamente, fapt ce a contribuit la agravarea stării de sănătate, iar apoi la deces. Chiar dacă această responsabilitate îi aparținea direct doctorului Gabriel Gogescu, el a refuzat să își asume vreodată fapta, indicând că ar fi fost vorba despre o eroare făcută de personalul implicat în operație.
Este important de precizat faptul că tragedia a ridicat suspiciuni încă de atunci, dar nu au fost luate măsuri în acest sens, motiv pentru care medicul și-a continuat liniștit activitatea. O situație recentă a adus un nou val de acuzații grave împotriva medicului de la Institutul Oncologic din București.
Un bărbat de 40 de ani a murit după ce a fost operat de medicul Gabriel Gogescu. Și de data aceasta au fost găsite materiale la nivelul abdomenului, sub formă de benzi de pansament. Familia pacientului este devastată de durere din cauza pierderii și a cerut explicații în acest sens. Oamenii legii se ocupă de cercetarea cazului pentru a se afla cu exactitate cum s-a întâmplat totul.
Cel de al doilea pacient care a murit era sudor de meserie. Bărbatul și-a găsit sfârșitul din cauza septicemiei, totul după ce a fost supus intervenției respective. Oamenii așteaptă o nouă ședință de judecată pentru a se afla ce poziție procesuală va avea Gabriel Gogescu. Rămâne de văzut la ce concluzie se va ajunge.