Vești bune vin pentru o parte dintre români, căci în curând vor primi bani în plus de la stat. Sumele variază în funcție de veniturile fiecăruia, iar cei care sunt eligibili trebuie să depună cererea pentru a primi banii. Cine sunt beneficiarii și ce condiții trebuie să îndeplinească?
O categorie de români va beneficia de bani de la stat, cardurile urmând să fie încărcate de la 1 noiembrie. Ajutorul financiar va fi distribuit în următoarele cinci luni, până la finalul lui martie 2025. Despre ce fel de ajutor este vorba?
(CITEȘTE ȘI: CALCUL COMPLET. CE PENSIE IA UN ROMÂN, DACĂ S-A PENSIONAT CU O VECHIME DE 42 DE ANI)
Așa cum spuneam, începând cu data de 1 noiembrie, o parte dintre români vor primi bani de la stat. Este vorba despre ajutorul pentru încălzirea locuinței. Beneficiarii sunt cei care fac parte din familii cu venituri modeste, dar și persoanele singure ale căror venituri nu depășesc 2.053 de lei pe lună. De asemenea, în ceea ce privește familiile venitul mediu lunar pe membru nu trebuie să depășească 1.386 de lei.
Mai mult, de acest ajutor, pot beneficia în continuare și cei ale căror pensii au crescut la 1 septembrie, în urma recalculării. În aceste cazuri se va ține cont de talonul de pensie din luna august.
„Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depăşească 2.053 de lei.
Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite”, a transmis Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
Cei care sunt eligibili să primească acest ajutor trebuie să depună o cerere în acest sens. Aceasta poate fi ridicată de la primărie sau de pe site-ul acesteia. Perioada de depunere a cererilor este diferită, în funcție de primăria fiecărei localități
De asemenea, mai trebuie menționat că valoarea ajutorului de încălzire va depinde de venitul consumatorilor. În funcție de sistemul de încălzire, nu poate fi mai mică de 250 lei/lună pentru gaze naturale, 500 lei/lună pentru energie electrică și 320 lei/lună pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.
În ceea ce privește suplimentul de energie, acesta poate fi acordat în fiecare lună pe durata întregului an. În acest caz, beneficiarii pot primi 30 de lei/lună pentru energie electrică, 10 lei/lună pentru gaze naturale, 10 lei/lună pentru energie termică, 20 lei/lună pentru combustibili solizi/petrolieri, respectiv 70 lei/lună în cazul în care energia electrică este singura sursă utilizată.
(VEZI ȘI: STATUL LE OFERĂ 500 DE LEI ROMÂNILOR. CE CATEGORIE SOCIALĂ VA BENEFICIA DE SPRIJINUL FINANCIAR)