Ioana State a mărturisit că a fost la un pas de moarte. Momentele cumplite prin care a trecut comedianta se regăsesc în show-urile ei de stand-up și sunt total adevărate. Recent, ea a povestit o situație în care s-a regăsit și a fost foarte aproape de tragedie. Iată ce s-a întâmplat!
Ioana State este una dintre finalistele emisiunii „iUmor” și concurentă din „Asia Express”. Bruneta a reușit să se facă iubită de public cu numerele de stand-up pe care le susține, însă puțină lume știe că momentele pe care le satirizează sunt adevărate. Una dintre situațiile în care comedianta a fost la un pas de moarte se regăsește în numerele de umor ale Ioanei. Deși pe scenă povestește cu zâmbetul pe buze și stârnește râsete, situația a fost una care se putea termina tragic, de fapt.
Ioana State a povestit cum a rămas blocată în baie. Frica de spații închise, dar și că va rămâne fără oxigen, i-au provocat un atac de panică. Din fericire, ea a reușit să apeleze numărul unic de urgență 112 și a petrecut 30 de minute în conversație cu pompierii. După acest timp lung, bruneta a renunțat să mai aștepte ajutorul autorităților și a reușit să iasă singură din baie.
„Am rămas blocată în baie, acasă la mine, singură. Nu avea cine să mă scoată de acolo. Neștiind că nu e o soluție imediată să ies, nu aveam geam la baie, baia mica, eu mare. Am făcut un atac de panică.
Am crezut că nu îmi ajunge oxigenul. Aproximativ 45 de minute am stat, jumătate de oră am vorbit cu pompierii”, a spus comedianta.
După cum vă spuneam, Ioana își expune întâmplări reale în numerele ei de stand-up. Bruneta a povestit această situație într-un mod comic și a stârnit râsete în toată sala, deși acele momente au fost cumplite pentru ea.
„În mintea mea era ideea: Hai, să vezi că ăștia ne salvează în ordine alfabetică. Până ajunge la State… m-am dus. Și apoi, eram: Ăsta îmi face profil pe Tinder sau îmi scrie pe cruce?!
24 de minute am vorbit cu omul ăla, că m-a prins și nevorbită. Doar rușinea că e mizerie în casă m-a salvat. Când i-am dat trei picioare la ușă, nu că am spart-o, am smuls-o din perete!”, a spus Ioana State în cadrul emisiunii „iUmor”