Cazul fraților Menendez a zdruncinat societatea americană în 1989, când o familie aparent normală a fost lovită de o crimă odioasă. Acum, 35 de ani mai târziu, cazul ar putea fi rejudecat pentru a treia oară, deoarece anumite probe nu au fost admise atunci spre investigare.
Procurorii i-au acuzat în procesul inițial pe frații Erik și Lyle Menendez că și-au omorât părinții pentru a intra în posesia moștenirii uriașe. Tatăl băieților era un cunoscut director în industria divertismentului de la Hollywood și deținea și unele afaceri mai mici.
Între momentul uciderii din 1989 și momentul judecății din 1996, anchetatorii au stabilit că frații au cheltuit o bună parte din averea familiei pe proprietăți imobiliare, obiecte de lux și lecții de tenis. Doar în primele 6 luni au spart peste 700.000 de dolari, iar, plecând de la această premiză, au concluzionat că mobilul crimei au fost banii.
Frații au susținut inițial că mafia ar fi fost implicată în uciderea părinților, dar mai apoi și-au schimbat declarațiile pe măsură ce dovezile se adunau împotriva lor. În fața judecătorilor, cei doi au declarat că ar fi fost victimele abuzurilor de natură intimă săvârșite de tată, în timp ce mama știa și asista indiferentă la suferința lor.
Mărturiile membrilor familiei au susținut cele spuse de cei doi frați Menendez la primul proces, care a fost declarat nul deoarece jurații – 6 bărbați și 6 femei – nu au putut ajunge la un verdict comun. Bărbații au vrut să îi condamne la moarte, iar femeile la închisoare, empatizând cu traumele abuzurilor auzite.
Abuzurile respective nu au putut fi probate și nu au fost luate în considerare în cel de-al doilea proces intentat de procuratură. Pe scurt, la al doilea proces apărarea fraților Menendez nu a mai fost acceptată, ca la primul proces.
Atunci sentința lor a fost pronunțată: două capete de acuzare pentru crimă de gradul I, pedepsite cu închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate.
În urma apariției documentarului, dar și a scurtei serii despre viața fraților și crima lor pe Netflix, publicul a empatizat cu Erik și Lyle. Acum fanii lor cer eliberarea celor doi frați din închisoare.
Procuratura din Los Angeles a anunțat că va lua o decizie cu privire la cazul fraților Erik și Lyle Menendez, după ce va reexamina dovezile. Celebra crimă de care sunt acuzați și pe care cei doi au săvârșit-o la începutul anilor ’90 a fost readusă în atenția publicului recent.
Familia celor doi frați susține rejudecarea cazului și mai mult decât atât, eliberarea lui Erik și Lyle, relatează The Washington Post.
„Dacă cazul lui Lyle și Erik ar fi audiat astăzi, cu înțelegerea pe care o avem acum despre abuz și tulburările de stres post-traumatic, nu există nicio îndoială în mintea mea că această condamnare ar fi foarte diferită”, a declarat Anamaria Baralt, nepoata luiJose Menendez, tatăl fraților.