Un instructor de zbor a avut parte de un sfârșit tragic! Bărbatul a murit la vârsta de 47 de ani ieri, 20 octombrie, în zona de zbor Bunloc, județul Brașov. Tragedia a avut loc chiar sub ochii elevului său, chiar în timp ce încerca să îl învețe să se dea cu parapanta. Detalii halucinante!
Primele informații arată că bărbatul și-ar fi găsit sfârșitul din cauza faptului că nu a fost asigurat de seleta parapantei, iar așa s-ar fi desprins sistemele de siguranță în zbor. Potrivit martorilor oculari, instructorul a luptat până în ultima secundă pentru viața lui, dar totul a fost în zadar.
Bărbatul ar fi fost văzut cum încerca din răsputeri să nu se prăbușească, dar nu s-a mai putut ține! Căzătura ar fi avut loc de la 100 de metri înălțime, iar instructorul nu a avut nicio șansă să supraviețuiască, mai ales pentru că a ajuns direct pe asfalt, chiar la jumătatea străzii.
„La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 12.20, Secţia Regională de Poliţie Transporturi Braşov a fost sesizată printr-un apel de urgenţă, prin sistemul 112, cu privire la faptul că în zona Bunloc, din municipiul Săcele, un bărbat, care efectua un zbor cu parapanta, ar fi căzut de la înălţime, iar în urma impactului cu solul acesta a decedat”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.
Pe de altă parte, destinul a fost mai blând cu elevul de 23 de ani! Tânărul a reușit să ajungă în siguranță la sol, fiind ajutat și dirijat pentru a ateriza cu bine. Polițiștii se ocupă în continuare de cercetarea cazului pentru a se afla cu exactitate cum s-a întâmplat totul. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a transmis în ziua tragediei că victima s-a desprins de echipamentul de zbor.
„Verificările efectuate până la acest moment au arătat faptul că un bărbat, de 47 de ani, instructor de zbor, din localitatea Sânpetru, judeţul Braşov, în timp ce efectua un exerciţiu de zbor cu parapanta, în tandem cu o persoană de 23 de ani, s-a desprins de echipamentul de zbor, în condiţii ce urmează a fi lămurite, iar în urma precipitării de la înălţime, după impactul cu solul, a decedat. În cauză, cercetările urmează a fi continuate de către procurori din cadrul Curţii de Apel Braşov, iar finalizarea anchetei va stabili atât circumstanţele, cât şi cauza producerii acestui accident”, au mai precizat autoritățile.
Apropiații instructorului de zbor sunt devastați de durere de când au aflat de tragedie. Nimeni nu se aștepta la așa ceva, mai ales pentru că bărbatul avea experiență în domeniu.