Cătălina Grama Jojo și Paul Ipate s-au întâlnit, în urmă cu 10 ani, pe platourile de filmare, unde au avut de jucat, conform scenariului, o scenă de pat. Nu a fost dragoste la prima vedere, dar s-au plăcut. Semn că intențiile erau serioase, s-au logodit în primul an de relație, spunând ulterior că sunt căsătoriți sufletește. Anul trecut, după 9 ani de relație, cei doi actori s-au cununat civil în Italia având alături familia și prietenii apropiați, iar ceremonia religioasă a fost oficiată ulterior în România. În vară, cuplul a aniversat primul deceniu împreună, în vacanța din Grecia. În interviul exclusiv acordat pentru CANCAN.RO, Cătălina Grama Jojo a oferit detalii despre cadoul oferit de soțul său, dar și despre regulile nescrise pe care le respectă și care funcționează de minune în cazul lor.
Zilele trecute, cei doi actori și-au făcut apariția la lansarea producției “Tătuțu’”, disponibil pe Voyo.ro. Actrița o interpretează pe Magda Udrea la 20 de ani, ea fiind cea de-a doua soție a lui Bebe Măcelaru. Acțiunea se întâmplă cu două decenii în urmă. Pentru acest rol, Jojo a slăbit 9 kilograme cu ajutorul nutriționistului și și-a păstrat greutatea, fiind într-o formă excelentă. De mâine, o vedem și pe marele ecran, în “Candidatul Perfect”, o comedie care satirizează viața politică de la noi.
CANCAN.RO: Tu și Paul ați venit împreună la eveniment.
Cătălina Grama Jojo: A venit să vedem împreună primele episode din “Tătuțu’”, mai ales că și el lucrează acum cu echipa asta la un proiect nou. Și atunci am venit împreună să-i susținem, să-i încurajăm, să vedem și noi ce-a ieșit, că suntem foarte, foarte curioși și nerăbdători. Îți dai seama: e primul serial care se face cu toată nebunia asta, cu procesarea asta, să dai omul cu nu știu câți ani înapoi, să devină mai tânăr. Vreau și eu să văd. Au făcut-o doar americanii până acum. Îți dai seama că sunt curioasă. E super tare.
CANCAN.RO: Copiii ce fac? În ce clase sunt? Faci teme cu ei?
Cătălina Grama Jojo: Copiii sunt foarte bine. Zora este în clasa întâi și Achim în clasa a VII-a. Mai fac și teme cu ei, dar Achim nu vrea neapărat să mai fac teme cu el la vârsta asta. Pe Zora o mai susțin, dacă e cazul, dar e la început abia, nu are cine știe ce teme. Achim se descurcă, deja e mare.
CANCAN.RO: Ce mai urmează pe plan profesional pentru tine?
Cătălina Grama Jojo: Am lansarea lungmetrajului “Candidatul perfect” produs de Vidra Production. Am avut premiera la o piesă de teatru la „Hurlyburly”, la Sala Luceafărul, în regia lui George Lepădatu. Și încep să repet la un alt proiect de teatru. Deci deocamdată e lansarea „Tătuțu”, apoi „Candidatul Perfect”, mai stau liniștită. Am o toamnă bogată în proiecte.
Citește și: Cum a slăbit Jojo 9 kg pentru rolul din serialul Tătuțu’: „Trebuia să se vadă o diferență”
CANCAN.RO: Tu și Paul Ipate ați împlinit 10 ani de relație. Cum a fost primul deceniu împreună?
Cătălina Grama Jojo: Fantastic. Eu nu vedeam deceniul ăsta lângă altcineva. Nici nu simt că a trecut un deceniu. Dacă folosești cuvântul „deceniu” pare așa ceva foarte lung, foarte greoi, foarte măreț. Nu, noi nu simțim asta, la ce programe avem și la cum suntem noi construiți și ne iubim foarte mult unul pe altul și ne susținem și e foarte bine că avem amândoi simțului umorului. Facem haz de necaz de orice.
CANCAN.RO: Obișnuiește să te surprindă la astfel de aniversări cu un inel, de exemplu?
Cătălina Grama Jojo: Da, de multe ori. Chiar e foarte romantic Paul. La ultima aniversare eram plecați în vacanță, în Grecia. A fost un inel, el obișnuiește să îmi facă cadouri drăguțe la fiecare aniversare. Deci da, a fost un inel și de data asta. Știe că-mi plac bijuteriile.
CANCAN.RO: Dar tu cu ce îl surprinzi? Ce slăbiciuni are?
Cătălina Grama Jojo: Îi plac concertele și asta facem de fiecare dată. Da, sunt niște cadouri așa. Lui îi place mai degrabă să plecăm, să mergem la un concert. Genul ăsta de surprize ni le mai facem.
CANCAN.RO: Când aveți o discuție în contradictoriu, cine cedează?
Cătălina Grama Jojo: Eu. Să știi că depinde, de cele mai multe ori eu. Așa sunt obișnuită, dar există cazuri în care cedează și Paul.
CANCAN.RO: E bine că ați găsit formula care funcționează.
Cătălina Grama Jojo: Nu există relații perfecte sau relații în care să nu existe tensiuni, îți dai seama și e normal. Dar tensiunile sunt foarte sănătoase până la urmă, pentru că reprezintă granițe și e foarte bine să vorbim despre lucrurile care ne deranjează într-o relație, pentru că după aceea știm foarte bine cum să mergem mai departe, cum parcurgem mai departe drumul împreună.
CANCAN.RO: Oricum voi v-ați rodat ca și cuplu.
Cătălina Grama Jojo: Oh, da, n-avem nicio treabă, suntem ok.
CANCAN.RO: Ce reguli nescrise aveți?
Cătălina Grama Jojo: Dar nu prea avem. Cred că cele pe care le are orice familie normală. Nici nu ne gândim la ele ca la reguli. Mi se par niște chestii de bun simț până la urmă. Să fim cât putem de mult aproape unii de ceilalți. Adică să petrecem mult timp în familie, să ne susținem cât putem de mult în ceea ce facem, să fim înțelegători unul cu altul, când celălalt are mai mult de lucru, ceea ce facem, cam astea sunt.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.