Se încearcă o împăcare „istorică” în familia Sterp, după scandalul în care Daniela Iliescu, soția lui Culiță Sterp, s-a desprins de mama Geta și fiicele sale. Au trecut luni bune de când toate și-au aruncat cuvinte grele, iar acum Ileana Sterp este prima care flutură steagul alb. Aceasta a încercat să reintre în grațiile cumnatei ei, însă pare că soția lui Culiță nu este foarte receptivă.
Nu este un secret pentru nimeni faptul că mama Geta și Daniela Iliescu, nora sa, nu au o relație prea apropiată, iar încă de la începutul relație celor doi au apărut numeroase zvonuri potrivit cărora soacra nu s-ar înțelege prea bine cu nora. Totul a culminat cu momentul în care mama Geta a lăsat de înțeles că fiul său calcă strâmb în relația cu Daniela Iliescu, iar de acolo a început un întreg scandal.
După ce mama Geta a făcut declarațiile controversate, un adevărat război s-au pornit, iar în schimbul de focuri a intervenit și Ileana Sterp, care s-a poziționat, la acea vreme, de partea mamei sale. Deși conflictul s-a stins în spațiul public, Daniela nu a mai vrut să audă de soacra și cumnatele sale.
Ei bine, acum, la câteva luni distanță de la tot ce s-a întâmplat, se pare că nervii au mai trecut, iar Ileana Sterp încearcă o împăcare cu Daniela. Ieri, 5 octombrie, soția lui Culiță Sterp și-a sărbătorit ziua de naștere, ocazie perfectă pentru cumnata sa să încerce o împăcare.
Mai exact, Ileana Sterp a decis că este momentul să îngroape securea războiului, așa că a transmis un mesaj special de „La mulți ani” către Daniela. Aceasta a postat o serie de fotografii în care apare alături de cumnata sa și o roagă să pună punct supărării.
În primul mesaj, Ileana Sterp îi spune „La mulți ani” Danielei și îi cere să uite tot ce a fost și să o deblocheze pe Instagram.
„La mulți ani, frumusețe! Daniela Iliescu deblochează-mă să pot să își dau tag. Ne-am greșit și ne-am zis vorbe la nervi, dar hai să le dăm uitării! Iertare! Să ai viața plină de zâmbete și de sănătate că în rest ai de toate!”, spune Ileana Sterp.
Sora lui Culiță nu s-a oprit aici și a plusat, aceasta a mai distribuit o amintire, o fotografie pe care i-a făcut-o chiar Daniela, pe vreme când se înțelegeau, și i-a mulțumit acesteia pentru ca a învățat-o cum să pozeze.
„Poza asta mi-a făcut-o Daniela pe vremea când mă învăța să pozeze ca un influencer. Da, pot să zic că am învățat multe de la ea căci ea era mai umblată prin lume”, a mai spus Ileana Sterp.
Ulterior, Ileana Sterp a mai postat o fotografie veche în care apare alături de Daniela Iliescu și micuții lor. Acesta a subliniat că ar trebui să își facă noi amintiri împreună.
„Am numai poze vechi… Hai să facem unele noi”, a conchis sora lui Culiță.
Însă, toate aceste declarații publice pare că nu au impresionat-o prea mult pe Daniela. În prezent, soția lui Culiță Sterp încă nu o urmărește pe Ileana Sterp pe rețele sociale, semn că ori mesajul Ilenei încă nu a ajuns la ea sau poate că deși a ajuns nu a înduplecat-o, iar aceasta nu este gata să treacă peste tot ce s-a întâmplat.