Florin Salam a făcut un anunț important pentru oamenii care îl urmăresc pe Instagram! Se pare că, nu el este cel care folosește acel cont, iar postările sunt făcute de altcineva. Manelistul a îndemnat oamenii să nu ia în serios nici o postare făcută și le-a spus că își va șterge contul, pentru că nu îl folosește! Iată cine este, de fapt, cel care postează în numele lui!
Florin Salam, prin celebritatea și muzica lui, a reușit să se facă iubit de milioane de oameni. Prin urmare, comunitatea lui de pe Instagram este numeroasă, iar toți acești oameni au avut impresia, până în momentul în care el a făcut lumină, că manelistul este cel care postează și răspunde la mesaje. Se pare că, de fapt, lucrurile nu stau așa.
Florin Salam a făcut un anunț recent prin care își avertiza fanii de faptul că nu el este cel care monitorizează contul de Instagram, iar postările făcute de persoana respectivă nu îl caracterizează pe el. Prin urmare, fanii sunt îndemnați să nu asculte nimic din ce spune bărbatul respectiv. Mai mult, el a anunțat și faptul că își va închide contul.
„În legătură cu un Instagram, nu știu ce Instagram, că eu nu folosesc așa ceva pe telefon, se ocupă mai mult fără știrea mea și nu știu ce postează pe acolo, ce scrie, la părerile oamenilor ce răspunsuri dă pentru că, din ce am înțeles de la oamenii ăștia cu care mă întâlnesc sunt niște situații care mie, personal, nu-mi convin. Mi se pare aiurea și anapoda să își dea cu părerea el ca și cum aș fi eu, să spună fel și fel de idei pe care le gândește el, și mai ales că el ca persoană nu seamănă deloc cu mine.”, a spus Florin Salam.
De asemenea, Florin Salam nu exclude varianta ca bărbatul respectiv să facă programări pentru evenimente în locul lui. Lucru complet greșit, manelistul susținând că dacă nu se discută direct cu el, nimeni nu ar trebui să ia în considerare mesajele schimbate cu acel cont.
„Este vorba despre băiatul ăla care stătea pe lângă mine. (…) Cum ajuns în România promit că o să închid Instagramul pentru că eu nu îl folosesc. Nu vă mai luați după omul ăla. (…) Când mă văd cu el o să vi-l arăt eu live.(…) Aveți grijă, nu vă mai luați după el. Dacă el a avut Instagramul că știe parole d-astea, asta nu înseamnă că postez eu. (…) Nu vă mai luați după el. Poate ia și nunți. poate ia și spectacole. Până nu vorbiți cu mine nu mai luați în seamă orice nebun.”, a mai spus Florin Salam.
Florin Salam a fost acuzat de mai multe țepe, astfel că persoanele care au semnat contract cu el se tem să nu fie și ei păcăliți. Artistul a răbufnit după ce oamenii la care urma să cânte în Londra ar fi insistat cu telefoane pentru a se asigura că va fi prezent la eveniment.
În urmă cu puțin timp, celebrul manelist și câteva persoane din echipa sa au făcut un live pe TikTok pentru a clarifica informațiile apărute în spațiul public. Acesta i-a asigurat că va fi prezent în Londra, susținând că este cel mai corect om din România.
„Am spus că mergem la Londra. Noi mergem la Londra. Sunt cel mai corect om la ora asta, nu există om mai corect. Eu v-am spus de atunci că sunt un om dintr-o bucată. Că n-am putut să cânt doi ani de zile și am avut fiecare… fiecare om trece prin fel și fel de situații (…), dar la ora asta sunt cel mai corect om, nu există nici președintele să fie mai corect ca mine. Vă pup și pentru asta, mulți sunteți ofticoși pentru că eu dacă sunt corect, se simte și toată lumea e mai liniștită (…) Se vede toată activitatea mea pe TikTok-urile astea”, a spus Florin Salam, într-un live, pe TikTok.