Omul momentului în tenis, GABRIEL TRIFU, despre Halep, Ţiriac & divorțul de Catrinel Sandu
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Tradiția încălcată de Lora la cununia civilă cu Ionuț Ghenu. Fanii au observat imediat!

Tradiția încălcată de Lora la cununia civilă cu Ionuț Ghenu. Fanii au observat imediat!

De: Denisa Iordache 24/09/2024 | 18:52

Lora și Ionuț Ghenu și-au unit destinele, după mulți ani în care fanii au așteptat cu nerăbdare această zi. Data de 19 septembrie a fost una specială și plină de emoții pentru cei doi, dar un gest neașteptat a marcat evenimentul. Lora a încălcat o tradiție și a uimit fanii cu apariția sa. Iată despre ce este vorba!

Lora și Ionuț Ghenu formează un cuplu de aproape zece ani și toată lumea se întreba când se vor căsători. Ei bine, acum, după patru ani de încercări eșuate, cei doi au făcut, în sfârșit, pasul cel mare. Au marcat deja cununia civilă, iar evenimentul a fost unul superb, în care artista a ales să fie diferită de toate celelalte mirese și să încalce o tradiție. Vedeta a imortalizat momentul, iar fanii au rămas fără cuvinte atunci când au văzut despre ce este vorba.

Ce tradiție a încălcat Lora

Evenimentul a fost special, iar mirii au radiat de fericire. Lora a ales să își pună amprenta asupra acestei zile și a încălcat o tradiție. Mai exact, vedeta a ales să renunțe la celebra rochie albă de mireasă și a optat pentru una roz, specifică stilului ei elegant și diferit.

Blondina a demonstrat că tradițiile nu trebuie să fie respectate întotdeauna și a încurajat femeile să facă ceea ce le place, în detrimentul a ceea ce trebuie făcut. Alegerea a fost una reușită, iar Lora a strălucit în rochia de miresică aleasă. Fanii au fost și ei încântați de decizie și i-au transmis urări pozitive artistei.

Lora și Ionuț Ghenu. Sursă foto: Instagram
Lora și Ionuț Ghenu. Sursă foto: Instagram

CITEȘTE ȘI: Gestul neașteptat făcut de Lora, în timp ce Ionuț Ghenu semna certificatul de căsătorie. VIDEO

Au primit un semn divin

Așa cum spuneam, în data de 19 septembrie, Lora și Ionuț Ghenu au făcut cununia civilă. Cei doi au ajuns în fața ofițerului de Stare Civilă, unindu-și destinele în mod oficial. Evenimentul a fost unul restrâns, la care au participat apropiații și familia. Ei bine, cântăreața a avut parte de o surpriză specială în această zi.

După ce au spus marele „DA”, Lora și partenerul ei au vrut să imortalizeze momentul special din viața lor, așa că au făcut mai multe fotografii. Întâmplarea a făcut ca fix atunci când se pregăteau de poză zeci de porumbei au apărut în cadru. Artista a fost încântată de acest lucru și a publicat imaginea spectaculoasă și în mediul online.

„Au apărut zeci de porumbei, deodată!”, a fost mesajul care a însoțit fotografia publicată de Lora.

Atunci când au văzut fotografia cu pricina, apropiații Lorei au înțeles că nu a fost vorba despre o întâmplare, ci despre un semn divin, un mesaj venit din lumea de dincolo. Aceștia au spus că porumbeii au fost trimiși chiar de mama cântăreței, care s-a stins din viață în anul 2020.

CITEȘTE CONTINUAREA AICI: Semnul divin pe care l-a primit Lora de la mama ei, în ziua în care s-a căsătorit cu Ionuț Ghenu: ”Au apărut deodată!”

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Imagini senzuale cu una dintre cele mai sexy asistente tv. Are un trup de invidiat, după ce a născut doi copii
Imagini senzuale cu una dintre cele mai sexy asistente tv. Are un trup de invidiat,...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Oana Lis a făcut anunțul trist despre Viorel Lis. Ultima fotografie
Oana Lis a făcut anunțul trist despre Viorel Lis. Ultima fotografie
Mihai Albu a cedat! Ce o roagă pe fosta soție: „Am capitulat. Am nevoie de..”
Mihai Albu a cedat! Ce o roagă pe fosta soție: „Am capitulat. Am nevoie de..”
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
Legea „Iohannis”, criticată de un fost președinte CCR: „Este în afara regulilor democratice”
Legea „Iohannis”, criticată de un fost președinte CCR: „Este în afara regulilor democratice”
Kremlinul îi răspunde lui Zelenski, care crede că „Ucraina se află mai aproape de pace decât credem”
Kremlinul îi răspunde lui Zelenski, care crede că „Ucraina se află mai aproape de pace...
RAR: Stațiile ITP din toată țara își sistează, temporar, activitatea. Când se vor relua inspecțiile tehnice?
RAR: Stațiile ITP din toată țara își sistează, temporar, activitatea. Când se vor relua inspecțiile...
Doliu în lumea teatrului românesc. Actorul Liviu Crăciun, care a jucat în “Liceenii”, s-a stins din viață la 89 de ani
Doliu în lumea teatrului românesc. Actorul Liviu Crăciun, care a jucat în “Liceenii”, s-a stins...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
VIDEO Mona Nicolici, dezvăluiri din căsnicia sa! Ce spune despre faptul că a ales să facă acest pas după vârsta de 40 de ani? „Avem de toate, avem și piper, avem și ardei iute, avem foarte multe condimente.”
VIDEO Mona Nicolici, dezvăluiri din căsnicia sa! Ce spune despre faptul că a ales să...
Gabriel de la „Puterea Dragostei”, sfâșiat de durere când a ridicat capacul sicriului și a văzut-o pe soția lui în rochie de mireasă. S-a prăbușit la cimitir, înainte ca Ana-Maria să fie îngropată
Gabriel de la „Puterea Dragostei”, sfâșiat de durere când a ridicat capacul sicriului și a...
România, lovită de ciclonul Ashley, fix când Dunărea va avea debitul maxim. Pregătiri de evacuare
România, lovită de ciclonul Ashley, fix când Dunărea va avea debitul maxim. Pregătiri de evacuare
BANCUL ZILEI. Bulă vede pe eticheta unei sticle de țuică 2 prune: - Cum vine treaba asta?
BANCUL ZILEI. Bulă vede pe eticheta unei sticle de țuică 2 prune: - Cum vine...
Povestea INCREDIBILĂ a oului care a detronat-o pe Kylie Jenner pe Instagram
Povestea INCREDIBILĂ a oului care a detronat-o pe Kylie Jenner pe Instagram
ADEVĂRUL despre cei mai CRIMINALI frați din istoria Americii
ADEVĂRUL despre cei mai CRIMINALI frați din istoria Americii
Adio, maestre! A MURIT îndrăgitul nostru actor din
Adio, maestre! A MURIT îndrăgitul nostru actor din "Liceenii"! Detalii tulburătoare
Animalul care explodează pentru a-și proteja cuibul în fața unui pericol. Are un mecanism de apărare unic
Animalul care explodează pentru a-și proteja cuibul în fața unui pericol. Are un mecanism de...
Cele 6 zodii care vor avea un octombrie perfect. Se anunță bani, dragoste și lucruri bune în viața lor
Cele 6 zodii care vor avea un octombrie perfect. Se anunță bani, dragoste și lucruri...
Ungurii voiau să îngenuncheze Transilvania. Ce plănuia Ungaria în inima României
Ungurii voiau să îngenuncheze Transilvania. Ce plănuia Ungaria în inima României
Nelson Mondialu nu poate trece peste refuzul Andrei de a cânta la nunta fiului său. A trecut la amenințări. ''Eva și David, o să vă caut''
Nelson Mondialu nu poate trece peste refuzul Andrei de a cânta la nunta fiului său....
Tomb Raider: The Legend of Lara Croft – trailer oficial pentru noul serial Netflix
Tomb Raider: The Legend of Lara Croft – trailer oficial pentru noul serial Netflix
Căldura extremă lasă albinele fără simţul mirosului. Ce înseamnă asta pentru omenire?
Căldura extremă lasă albinele fără simţul mirosului. Ce înseamnă asta pentru omenire?
Adevărul despre cazul Elodia! Dan Diaconescu dezvăluie ce a făcut Cristian Cioacă
Adevărul despre cazul Elodia! Dan Diaconescu dezvăluie ce a făcut Cristian Cioacă
A murit un cunoscut milionar român. Om de afaceri controversat
A murit un cunoscut milionar român. Om de afaceri controversat
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților din România acest smartphone. Ce trebuie să faci
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților din România acest smartphone. Ce trebuie să faci
Milionarul care a avut o relaţie amoroasă cu soţia fratelui său a fost desfiinţat de propriul frate: „Te culci cu toate femeile”
Milionarul care a avut o relaţie amoroasă cu soţia fratelui său a fost desfiinţat de...
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș acasă când plecat pe Drumul Zeilor
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș acasă când...
Adevărul despre povestea de iubire dintre Mirela Retegan și solistul trupei Stigma, Cornel Sorian:
Adevărul despre povestea de iubire dintre Mirela Retegan și solistul trupei Stigma, Cornel Sorian: "Am...
Ce să pui în zacusca de fasole ca să-i dai un gustul care te face să o mănânci pe săturate. Costă în jur de 2 lei și îți face preparatul un deliciu
Ce să pui în zacusca de fasole ca să-i dai un gustul care te face...
Băutura cu care o familie din Bihor a dat lovitura. O jumătate de litru se vinde chiar și cu 200 de lei
Băutura cu care o familie din Bihor a dat lovitura. O jumătate de litru se...
Adela Popescu, foc și pară pe internet. Vedeta se confruntă cu probleme serioase: „Greșesc, dar gata, schimb programul”
Adela Popescu, foc și pară pe internet. Vedeta se confruntă cu probleme serioase: „Greșesc, dar...
×