Omul momentului în tenis, GABRIEL TRIFU, despre Halep, Ţiriac & divorțul de Catrinel Sandu
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Milionarul Mihai Bizu scapă de închisoare, după ce a încercat să-și ucidă soția. A negociat cu DIICOT!

Milionarul Mihai Bizu scapă de închisoare, după ce a încercat să-și ucidă soția. A negociat cu DIICOT!

De: Alina Drăgan 23/09/2024 | 20:55

Mihai Bizu, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Capitală, a fost condamnat la trei ani de închisoare, însă nu va ajunge în spatele gratiilor. Omul de afaceri care ar fi încercat în trecut să își înece fosta soție într-un jacuzzi în Mamaia, iar apoi ar fi sechestrat-o într-o cameră de hotel, unde ar fi agresat-o, nu va ajunge în spatele gratiilor, asta pentru că a dat informații la DIICOT despre un traficant de droguri, iar drept recompensă instanța i-a suspendat executarea pedepsei. 

Cu toate că a fost găsit vinovat pentru mai multe fapte grave, judecătorii de la Tribunalul București au decis să-l condamne pe milionarul Mihai Bizu la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare (comutată în patru ani sub supraveghere). La baza acestei decizii au stat și circumstanțele personale ale afaceristului, dar și faptul că acesta a dat informații la DIICOT despre un traficant de droguri.

(CITEȘTE ȘI: Doctorița care cerea șpagă bolnavilor de cancer a fost condamnată! Câți ani va sta în spatele gratiilor)

Mihai Bizu nu va ajunge în închisoare

Așa cum spuneam, milionarul Mihai Bizu, a scăpat de închisoare, după ce, în anul 2020, a încercat să-și ucidă soția într-un jacuzzi, în Mamaia. Cazul în care a fost implicat unul dintre cei mai importanți jucători pe piața imobiliară din Capitală a fost la acea vreme în prim plan, iar acum a ajuns aproape de final. Concret, în anul 2020, afaceristul a fost acuzat că a încercat să-și înece soția, că a lovit-o cu capul de marginea unui jacuzzi și că a înjunghiat-o în braț, într-o criză de gelozie.

De asemenea, calvarul femeii nu s-a oprit aici, căci după ce a ajuns la hotel bărbatul ar fi agresat-o timp de patru ore, până când a adormit. Abia atunci victima a reușit să fugă, notează procurorii. Mai mult, după toate cele întâmplate, milionarul a încercat să-și convingă soția să nu-l reclame la poliție și chiar ar fi amenințat-o.

Astfel, în urma celor întâmplate, deși a fost găsit vinovat, Mihai Bizu a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare (comutată în patru ani sub supraveghere). Magistrații au stabilit că faptele afaceristului sunt concurente, motiv pentru care au contopit pedepsele. Mai mult, la baza deciziei ar fi stat și circumstanțele personale ale afaceristului: are studii superioare juridice, trei copii în întreținere, este patronul unor firme cu mai mulți angajați ce depind de el și nu este cunoscut cu antecedente penale.

În plus, tot pentru a avea parte de o pedeapsă mai blândă, omul de afaceri a denunțat la DIICOT un traficant de droguri, fapt pentru care limitele de pedeapsă s-au înjumătățit. Astfel, în cele din urmă, pedeapsa de trei ani de închisoare a fost suspendată.

„Deși nu a recunoscut săvârșirea faptelor, a avut o atitudine de regret pentru cele întâmplate în seara zilei de 8 august 2020 între acesta și soția sa, ajungând în final să încheie o tranzacție cu aceasta (care și-a retras plângerea prealabilă pentru infracțiunea de viol și a declarat că nu mai are pretenții civile față de inculpat pentru violențele exercitate)”, se mai arată în motivare.

Nici până acum, Mihai Bizu nu și-a recunoscut fapta, iar de-a lungul anchetei penale și-a schimbat declarațiile de mai multe ori. În acest caz, decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.

(VEZI ȘI: Drama prin care trece vatmanul și familia lui, după moartea angajatului SPP. Mama lui e devastată, nu știe ce să mai facă)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune și activează în presa online de patru ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Absolventă a Facultății de Comunicare citeste mai mult
Parteneri
Cât de mult s-a schimbat Raluca Tănase. De nerecunoscut după intervenții estetice! Fanii, oripilați: „Doamne, dar ce modificată ești la față!”
Cât de mult s-a schimbat Raluca Tănase. De nerecunoscut după intervenții estetice! Fanii, oripilați: „Doamne,...
FOTO. Andreea Bălan, imagini interzise cardiacilor! S-a pozat într-o rochie transparentă total
FOTO. Andreea Bălan, imagini interzise cardiacilor! S-a pozat într-o rochie transparentă total
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Problemele nu se mai termină între Alina Sorescu și Alexandru Ciucu. Artista este foc și pară pe fostul soț și lansează acuzații la adresa designerului: „Totul este o strategie”
Problemele nu se mai termină între Alina Sorescu și Alexandru Ciucu. Artista este foc și...
Elevii care vor primi vouchere de 600 de lei. Ce trebuie să facă pentru a intra în posesia banilor
Elevii care vor primi vouchere de 600 de lei. Ce trebuie să facă pentru a...
Legea „Iohannis”, criticată de un fost președinte CCR: „Este în afara regulilor democratice”
Legea „Iohannis”, criticată de un fost președinte CCR: „Este în afara regulilor democratice”
Accident grav în București. O adolescentă de 17 ani a distrus 6 mașini
Accident grav în București. O adolescentă de 17 ani a distrus 6 mașini
Limita de viteză pe care puțini o cunosc. Cu câți km/h ai voie să traversezi intersecția?
Limita de viteză pe care puțini o cunosc. Cu câți km/h ai voie să traversezi...
Astrologul Marian Golea: Cum se calculează corect zodia în astrologia chineză, în funcție de locul nașterii: „Au două zile de naștere”
Astrologul Marian Golea: Cum se calculează corect zodia în astrologia chineză, în funcție de locul...
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul...
Ce a pățit Culiță Sterp în aeroport? „Atunci când văd un om care muncește vreau să îi dau bani. O fi crezut că vreau să îmi bat joc de el sau să îi întind o capcană.”
Ce a pățit Culiță Sterp în aeroport? „Atunci când văd un om care muncește vreau...
Lacrimi și urlete de jale la înmormântarea Anei-Maria Vasiliu. Familia a cedat, înainte ca tânăra să fie dusă la groapă. A fost nevoie de intervenția medicilor
Lacrimi și urlete de jale la înmormântarea Anei-Maria Vasiliu. Familia a cedat, înainte ca tânăra...
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în...
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât...
Telefoanele Samsung care vor primi actualizarea la versiunea stabilă Android 15
Telefoanele Samsung care vor primi actualizarea la versiunea stabilă Android 15
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! A tot încercat să își ascundă SARCINA și a reușit, însă nu pentru mult timp. S-a aflat! Marea noastră VEDETĂ este ÎNSĂRCINATĂ
Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! A tot încercat să își ascundă SARCINA și a...
Klaus Iohannis, o ultimă deplasare de 5 stele, într-un avion de lux! Unde a plecat președintele României cu private jet-ul
Klaus Iohannis, o ultimă deplasare de 5 stele, într-un avion de lux! Unde a plecat...
Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit să îndure frigul, iar locul e înconjurat de păduri superbe
Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit...
Când trecem la cărțile de identitate electronice? 5,5 milioane de români trebuie să schimbe buletinul
Când trecem la cărțile de identitate electronice? 5,5 milioane de români trebuie să schimbe buletinul
Alexandru Ciucu a făcut anunțul după despărțirea de Alina Sorescu
Alexandru Ciucu a făcut anunțul după despărțirea de Alina Sorescu
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu...
Raport: Amazon, Tesla şi Meta sunt printre primele companii din lume care subminează democraţia
Raport: Amazon, Tesla şi Meta sunt printre primele companii din lume care subminează democraţia
Raed Arafat a dat ALERTA! Anunț pentru românii care primesc RO-Alert de evacuare
Raed Arafat a dat ALERTA! Anunț pentru românii care primesc RO-Alert de evacuare
Este cea mai calmă zodie dintre toate. Nimic nu o poate enerva
Este cea mai calmă zodie dintre toate. Nimic nu o poate enerva
Cele TREI zodii care vor avea noroc TRIPLU, în următoarele 6 luni. Zodia care e posibil să-și găsească alesul
Cele TREI zodii care vor avea noroc TRIPLU, în următoarele 6 luni. Zodia care e...
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia....
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam...
Biletele pentru Festivalul BEACH, PLEASE! 2025 se vând ca pâinea caldă! Ce preț au și ce surprize pregătesc organizatorii
Biletele pentru Festivalul BEACH, PLEASE! 2025 se vând ca pâinea caldă! Ce preț au și...
Patru zodii care vor avea 7 zile pline de șanse fabuloase. Se vor întâmpla lucruri minunate în următoarea perioadă
Patru zodii care vor avea 7 zile pline de șanse fabuloase. Se vor întâmpla lucruri...
Animalul care poate să hiberneze 3 ani de zile. Nu are auz, dar are un simț al mirosului foarte dezvoltat
Animalul care poate să hiberneze 3 ani de zile. Nu are auz, dar are un...
Romanița Iovan, dezvăluiri emoționante despre Albert, fiul pilotului Adrian Iovan. Ce s-a întâmplat cu băiatul după moartea tatălui său: „Era atât de matur, m-am speriat”
Romanița Iovan, dezvăluiri emoționante despre Albert, fiul pilotului Adrian Iovan. Ce s-a întâmplat cu băiatul...
×