Marina Dina s-a reprofilat și se pare că vrea să cucerească domeniul wellness-ului în România. S-a pus cu „burta pe carte” și cu brațele pe aparatele de pilates și are planuri mari de viitor. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, fosta asistentă a lui Mihai Morar a dezvăluit cum vrea să dea lovitura, cu tot felul de cursuri de perfecționare. Nu de alta, dar așa cum recunoaște și frumoasa vedetă, „obrazul subțire cu cheltuială se ține”. Iar vacanțele de lux pe care și le dorește nu sunt ieftine deloc.
Fosta asistentă care făcea ravagii la TV în urmă cu câțiva ani și-a deschis sufletul în fața noastră și a recunoscut faptul că o viață de lux nu este ușor de menținut. Printre altele, Marina Dina a povestit cum a fost nevoită la un moment dat să renunțe la bona care avea grijă de copii ei, din motive financiare. Însă blondina este pusă pe fapte mari și are de gând să devină expertă în domeniul nutriției și al sportului.
Obișnuită să ducă o viață lipsită de griji și răsfățată din toate punctele de vedere, Marina Dina a ajuns în punctul în care extravaganțele și luxul au rămas o amintire. Însă vedeta s-a înarmat cu ambiție și este pregătită să facă tot ce îi stă în putință pentru a deveni o femeie de succes. S-a apucat de un curs de nutriție și unul de pilates, iar din toamna va activa ca teacher și nutriționist.
„Recent am început și școala pentru pilates, eu practicam pilates și înainte și îmi plăcea foarte mult. Dacă tot mi-a plăcut, am vrut să aprofundez și până în toamnă voi reuși să predau și clase de pilates. Am început și un curs de nutriție, ca să fie toate legate. Dar în afară de toate lucrurile acestea care țin de wellness, mă pasionează și partea aceasta de fashion. Am studiat design vestimentar și mi-am plăcea la un moment dat să integrez și partea aceasta în activitatea mea. Îmi place să desenez, mi-a plăcut încă de când eram mică, sunt o fire artistică. Dacă aș avea tot timpul liber din lume, dar și bani, mi-am plăcea foarte mult să călătoresc. Înainte de a avea copii, visam să călătorim cu ei, iar ei să facă home schooling.”
Vedeta a mai făcut o dezvăluire. A recunoscut faptul că cel mai mult îi lipsesc vacanțele. Însă din nou, intervine problema cu partea financiară, ce îi cam dă bătăi de cap.
„Copiii mei oricum au călătorit mult, încă de când erau mici, de pe vremea când încă eram împreună cu tatăl lor. Dar mie personal, asta îmi lipsește cel mai mult, să călătoresc. Iar aici e importantă și partea financiară, deoarece eu sunt obișnuită la un anumit standard, iar asta poate fi destul de costisitor. Eu nu am găsit echilibrul de care aș avea nevoie, între viața de mamă și carieră. Copiii stau și la tatăl lor, iar atunci când stau la mine, este destul de complicat. A fost o perioadă în care am avut și bonă, dar mă costa mai mult bona decât câștigam eu. De aceea nu am găsit o soluție bună pentru situația asta. Dar din toamnă, după ce voi reîncepe orele, va fi totul în regulă”, a declarat Marina Dina.
Frumoasa blondină ne-a spus și care este destinația ei preferată, dar și locația la care visează zi și noapte. Se pare că Marina Dina își dorește cu ardoare că meargă în Bali. Asta deoarece nu a avut ocazia să viziteze insula preferată a vedetelor din întreaga lume.
„Țara mea favorită este Italia, pentru că am locuit acolo o perioadă și a fost o perioadă frumoasă din viața mea. Îmi doresc foarte mult să ajung în Bali. Eu nu am fost în Bali și toată lumea care a mers acolo mi-a spus că e destinația în care s-ar întoarce oricând sau chiar ar dori să locuiască acolo. Bali ar fi și pentru mine o destinație potrivită. Mi-ar plăcea să merg în India, într-un ashram, să stau o perioadă, unde să aprofundez practica yoga și sinele meu autentic”, a mai spus fosta asistentă TV pentru CANCAN.RO.
Fosta asistentă s-a îndrăgostit de yoga în urmă cu mulți ani, iar motivul a fost unul destul de serios. S-a confruntat cu anumite probleme de sănătate, iar ea și-a găsit refugiul în practica yoga.
„Eu sunt yoga teacher de 2 ani, dar practica mea a început cu mulți ani în urmă. Am descoperit yoga în urmă cu 12 ani, dar nu am avut o practică constantă. Eu sunt o persoană intuitivă, mereu am fost. La un moment dat am ales să nu îmi mai ascult intuiția, pentru că mă ducea într-o zonă pe care nu mi-o doream. Am ajuns într-un punct în care aveam probleme de sănătate și mi-am dat seama că ajunsesem să somatizez. A trebuit să îmi ascult intuiția și să merg în direcția care trebuie, iar aceea a fost yoga”, a concluzionat vedeta.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.